Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reformaţi, reformaţi, reformaţi!

Publicat in Adevarul, miercuri 13 ianuarie 2010 ·

Nu e necaz pe lumea asta pentru care să nu se găsească o strategie în vreun dulap din Bucureşti.

Dacă s-ar face o statistică la nivel mondial, România ar ieşi, cu siguranţă, pe unul dintre primele locuri la numărul de reforme pe cap de locuitor. De 20 de ani, producem reforme. Schimbăm, îmbunătăţim, trasăm, rearanjăm, modificăm, regândim, analizăm şi planificăm.

Pe lângă reforme, România mai este şi un mare producător de strategii. Am realizat strategii pe 10, pe 20 şi pe 30 de ani în învăţământ, în agricultură, în sănătate, în protecţia mediului, în transporturi, în creşterea cantităţii de lapte pe cap de vită furajată. Marile direcţii sunt cuprinse în strategii, iar lucrurile mai de amănunt se găsesc în programe sectoriale. Zeci de mii de oameni scriu, corectează, adnotează, calculează, parafează, ştampilează şi semnează documente care vor sta la baza viitoarelor strategii.

Un ministru proaspăt instalat în funcţie povestea că, în prima zi de lucru, i s-a propus elaborarea unei strategii în domeniul pe care ajunsese să îl coordoneze pentru a putea, apoi, să stabilească metodele şi paşii necesari atingerii scopurilor asumate. Directorii, şefii şi adjuncţii se arătau entuziaşti: doar aşa vor avea o viziune clară asupra activităţii lor.

În pauza de cafea, ministrul a avut proasta inspiraţie să deschidă uşile unui imens dulap îngropat în peretele din spatele biroului său. I-a căzut în cap o tonă de dosare frumos copertate. Erau toate numai strategii alcătuite de fiecare dintre înaintaşii săi. După aşezarea în raft, nu mai fuseseră deschise niciodată. Unele erau realizate cu fonduri europene, altele făceau parte din programele de cooperare cu instituţiile internaţionale. Descoperirea a mai tăiat din elanul reformiştilor din minister. Dar tristeţea a trecut repede. Formula politică s-a schimbat şi oamenii au avut iarăşi prilejul să se apuce de o nou

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rareş Bogdan, despre alegerile prezidențiale: Singurul candidat pe care noi îl susţinem este Nicolae Ciucă. Noi credem în şansa domnului general

HotNews acum o ora
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat, marţi, că singurul candidat pe care liberalii îl susţin pentru a intra în cursa pentru alegerile prezidențiale este liderul PNL, este Nicolae Ciucă: „Noi credem în şansa domnului general Ciucă”. Nic

VIDEO Rusia vrea să producă limuzina lui Putin la fosta fabrică a Toyota din Sankt Petersburg

HotNews acum o ora
Rusia va începe să producă anul acesta mașini de lux Aurus, folosite ca limuzină prezidențială de Vladimir Putin, la fost fabrică Toyota din Sankt Petersburg, orașul natal al liderului de la Kremlin, relatează Reuters. Vladimir Putin pregatindu-se s

Sute de tone de legume și fructe, retrase de la comercializare. Nereguli la peste 90% dintre operatorii economici verificați

Ziare.com acum 2 ore
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au verificat peste 1.000 de operatori economici care vând fructe şi legume, iar 360 de tone au fost retrase temporar de la comercializare. Echipele de control au găsit mai multe

Emanuel Ungureanu îl acuză pe Alexandru Rafila că pregăteşte „un nou tun de consultanţă cu OMS”, de milioane de euro, și îi cere lui Ciolacu demiterea ministrului

HotNews acum 16 minute
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a afirmat marți că ministrul Sănătății, Alexandru Rafila a pregătit „zilele acestea, în tăcere absolută, un nou tun financiar de consultanţă” cu foștii săi colaboratori de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii, acuzându

Incendiu la groapa de gunoi a orașului Galați. A fost emis mesaj RO-Alert VIDEO

Ziare.com acum o ora
Un incendiu puternic s-a produs marți, 7 mai, la groapa de gunoi a orașului Galați, în zona Tirghina. ISU Galați a anunțat că a intervenit cu mai multe mașini de pompieri și că a fost emis și un mesaj RO-Alert pentru locuitorii din zonă. Incendiul p

Soarele intră în nori. Cod portocaliu de furtuni în judeţul Iaşi

Mediafax acum 2 ore
Potrivit ANM; sunt vizate localităţile Belceşti, Podu Iloaiei, Erbiceni, Bălţaţi, Dumeşti, Ion Neculce, Lungani, Brăeşti din judeţul Iaşi. În aceste zone se vor semnala grindină de dimensiuni medii, frecvente descărcări electrice, intensificări ale

Florin Piersic, o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. Cum se simte actorul

HotNews acum 2 ore
Actorul Florin Piersic, în vârstă de 88 de ani, a suferit o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. El este internat la Institutul Inimii „Niculae Stăncioiu" din Cluj-Napoca. Florin PiersicFoto: AGERPRES Florin Piersic a intrat din nou î

Maia Sandu își propune să reintregreze Transnistria în Republica Moldova înainte de aderarea a UE

HotNews acum 2 ore
​Republica Moldova vrea să rezolve problema regiunii separatiste Transnistria înainte de accederea în Uniunea Europeană, a declarat președinta Maia Sandu în timpul unei vizite în Norvegia, relatează Reuters. Maia Sandu la summitul UEFoto: Lian Yi /

Statul ar putea să compenseze datoriile fiscale ale întreprinderilor cu sumele neplătite pentru concediile medicale - proiect de lege

HotNews acum 29 minute
Un proiect de lege, depus marți la Senat, propune crearea unui nou mecansim financiar care să permită statului să compenseze datoriile fiscale ale firmelor cu sumele neplătite către aceştia reprezentând concediile medicale. Inițiativa legislativă ap

Tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank a fost autorizată de Consiliul Concurenţei

News.ro acum 2 ore
Consiliul Concurenţei anunţă că a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA. ”Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA”, infor

Vremea

București
acum

26°
mar.

15°/26°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/20°
Iasi
acum

19°
mar.

13°/25°
mie.

8°/16°
joi

10°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

25°
mar.

14°/25°
mie.

11°/20°
joi

11°/16°
vin.

8°/19°