Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hoţul care a furat două sticle cu apă a luat un an de puşcărie cu executare

Publicat in Adevarul, vineri 10 septembrie 2010 ·

Un timişorean de 30 de ani, tatăl a doi copii, a fost condamnat la un an de închisoare de Judecătoria Timişoara pentru că a furat două sticle de cinci litri pline cu apă de la o fântână.

Doru Iosif Şerban, de 30 de ani, a furat în martie 2009 o geantă dintr-un automobil parcat în în zona Modern din Timişoara. El a luat o piatră şi a spart geamul maşinii, fugind cu prada: o geantă în care se aflau două sticle cu apă. "Erau zece litri de apă, nici nu am putut să fug cu geanta, că era prea grea. Proprietarul m-a văzut, a strigat după mine şi m-am oprit. Mi-a fost ruşine că am furat, dar eram disperat. De câteva luni rămăsesem fără loc de muncă şi eu şi nevasta mea, care lucrase la o fabrică. Am doi copii şi aveam credite de 20.000 de euro, ratele erau neplătite, nu mă angaja nimeni şi eram disperat. Nu ştiu nici acum ce a fost în capul meu când am spart maşina aia", a spus Doru Iosif Şerban.

Proprietarul maşinii nici măcar nu a vrut să depună plângere la poliţie împotriva lui Doru Iosif. Cu toate acestea judecătorii l-au arestat preventiv pentru 30 de zile, în primăvara lui 2009, dar ulterior au hotărât să-l cerceteze în libertate. Doru Iosif a fost condamnat la un an de închisoare cu executare, în luna martie, iar zilele trecute a avut primul termen la recursul care se judecă la Tribunalul Timiş. "Sper să nu fac închisoare pentru zece litri de apă. Sper să câştig recursul", a spus Doru Iosif.

"Este aberant să arestezi un om preventiv pentru că a furat zece litri de apă. Şi mai aberant este să îl condamni apoi la închisoare cu executare. Omul s-a angajat imediat după furt la o alimentară unde lucrează şi acum. Încearcă să îşi plătească ratele şi să aibă grijă de familia sa. Ştie că a greşit şi regretă fapta. O să mergem până la instanţa care constată că pedeapsa este disproporţionată în raport cu fapta", a spus Carmen Obîrşanu, avocatul lui

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum 11 ore
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 10 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

Dâmboviţa: Asistent medical, reţinut sub acuzaţia că a bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum 11 ore
Un asistent medical de la un spital din Târgovişte a fost reţinut, fiind acuzat că a agresat fizic două minore, de 13 şi 17 ani, internate la secţia de Psihiatrie, relatează News.ro. Spital din RomâniaFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Asistentul me

Alfred Simonis, despre candidatura lui Popescu Piedone: „Ar trebui să se gândească la un exit”

HotNews acum 8 ore
Președintele Camerei Deputaților Alfred Simonis (PSD) a declarat, la Digi24, că Cristian Popescu Piedone nu are șanse să câștige funcția de primar al Capitalei, motiv pentru ar trebui să găsescă un „exit” din această situație, transmite News.ro. Alf

Cauzele prăbușirii străzii din Slănic, Prahova: Locuitorii evacuați nu se pot întoarce acasă / Prefectul acuză conducerea Consiliului Județean

Ziare.com acum 9 ore
Cei 42 de locuitori ai oraşului Slănic, judeţul Prahova, care au fost evacuaţi după ce o porţiune din strada 23 August s-a prăbuşit, nu se vor putea întoarce în apartamentele loc, întrucât blocurile au fost afectate. Specialiştii arată că prăbuşirea

EURO DINAMO! Dinamo Bucureşti s-a calificat în Final Four-ul EHF European League la handbal masculin

Mediafax acum 8 ore
Dinamo Bucureşti s-a calificat marţi la turneul final Final Four al competiţiei EHF European League, după ce a câştigat ambele manşe ale sferturilor de finală cu echipa daneză Skjern. În retur, Dinamo s-a impus clar, după ce la Bucureşti, în tur, el

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum 10 ore
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

Mehedinţi: O tânără de 19 ani a murit într-un accident rutier, după ce a ajuns cu maşina pe contrasens şi a lovit un TIR

News.ro acum 7 ore
O tânără de 19 ani, care se afla pe DN 6 la volanul unei maţini, a murit, marţi seară, după ce a pătruns cu autoturismul pe contrasens şi a fost lovită în plin de un TIR care circula regulamentar.

ANSVSA 3.200 de unităţi din industria alimentară în zonele turistice, luate la control de inspectorii sanitari

Ziua Constanta acum 8 ore
Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi din industria alimentară, situate în zonele de agrement şi localităţile de interes turistic, valoarea amenzilor aplicate depăşind 2,2 milioane d

Ciolacu promite fără echivoc: „Banii pentru recalcularea PENSIILOR sunt prinși în buget”. Trei milioane de pensii vor fi mărite

Gandul acum 7 ore
Premierul Marcel Ciolacu a dat asigurări marți că Executivul are bani pentru majorarea pensiilor din septembrie. Palatul Victoria afirmă că, în ciuda informațiilor apărute în ultima perioadă, mărirea veniturilor pe baza noii legi a pensiilor este pr

Vremea

București
acum

12°
mie.

11°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/23°
Iasi
acum

mie.

8°/22°
joi

12°/23°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/21°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/14°
joi

13°/16°
vin.

12°/17°
sâm.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

mie.

9°/21°
joi

9°/21°
vin.

10°/22°
sâm.

11°/21°
Timisoara
acum

10°
mie.

10°/23°
joi

14°/22°
vin.

13°/16°
sâm.

10°/22°