Judecătorul Adrian Neacşu susţine că procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au făcut percheziţia informatică a calculatorului ridicat din biroul său de la Consiliul Superior al Magistraturii fără încuviinţarea Secţiei pentru Judecători. El consideră această acţiune „samavolnică şi nelegală”.
„Protestez ferm faţă de încălcarea gravă de către Direcţia Naţională Anticorupţie a normelor legale referitoare la protecţia independenţei judecătorilor şi îmi exprim îngrijorarea profundă cu privire la crearea unui precedent extrem de periculos de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie prin violarea dispoziţiilor legale referitoare la efectuarea percheziţiilor asupra bunurilor aparţinând judecătorilor”, arată luni judecătorul Adrian Toni Neacşu, reprezentant al tribunalelor în Consiliul Superior al Magistraturii, într-un comunicat de presă.
Neacşu a precizat că, pe 18 ianuarie, organele de urmărire penală care au venit la sediul Consiliului Superior al Magistraturii şi au solicitat preşedintelui CSM, procurorul Oana Schmidt Haineală, predarea unităţii centrale a calculatorului folosit de el la Consiliu.
„Din informaţiile pe care le deţin, cererea organelor de urmărire penală a fost aprobată de conducerea Consiliului Superior al Magistraturii, procedându-se la intrarea în biroul meu din cadrul CSM, la ridicarea şi sigilarea unităţii centrale şi transportarea acesteia la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie”, a spus Neacşu.
Judecătorul a precizat că unitatea centrală ridicată conţine documente personale în legătura cu activitate lui de membru CSM şi „o serie de documente vizând activitatea Secţiei pentru judecători din perioada conflictului creat în jurul alegerii preşedintelui Consiliului, respectiv documente de poziţie şi strategie aparţinând secţiei pentru judecători, comunicări către instanţele judecăto