Sotii Arama, el arhitect, ea graficiana, formati la Cluj, cu debut acum aproape trei decenii la Alba-Iulia, unde i-au purtat repartitiile in industria usoara, sunt astazi, pentru pentru mine, cei mai discreti calugari franciscani ai picturii din arealul romanesc.

Pelerini heruvimici in peisajul transilvan, pe dealurile Ilvei, Vintului, Niculei sau singuratici estivali pe faleza Tuzlei, Lacramiora si Adrian Arama fac un fel de psalmi vizuali pe zecile lor de caiete cu schite. Apoi, in chilia de bloc a locuintei-atelier, de langa Parcul mare al Clujului, artistii reiau documentatia - ca un ciorchine de matanii - si o "insira" in sutele lor de mici formate pictate. Experienta senzoriala si starea mentala de smerenie in fata motivului, retraind-o cu o fericire calma a adancirii in densitate si minutie, sotii Arama o dramuiesc pictural in serii tematice ample, in acolada titlului primei lor expozitii comune: Locuri de suflet (1996). Astfel, incepand cu anul 2000, la Muzeul National de Arta din Cluj, s-au succedat, la interval de doi ani, desfasurari expozitionale complexe ale sotilor Arama: Marea, Satul, Natura statica, Gradina. Afisele si invitatiile manufacturate de artisti, ca niste odoare de hartie, pictura-talisman (densa, rafinata tonal spre teros, cu motiv transfigurat hieratic, "tomografiat" parca pe serii de formate mici, ca icoanele pe sticla), pictura si grafica de sevalet dispuse pe simeze etajate, in friza continua, apoi grafica alb-negru de mare expresivitate analitica, uimitoare ca incarcatura a semnului si uneori cu humor sau lirism al textului adiacent la Adrian Arama, micro-instalatiile delicate si ingenioase, cateva fotografii, toate documenteaza la acest cuplu de artisti intrarea in "durata lunga". Pe cat sunt de imateriali in viata si in privinta regulilor de reusita in breasla, pe atat sunt de intens laboriosi in cercetarea lor ca indeletnicire