Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preotul „vrăjitor” din Bonţ îşi continuă activitatea

Publicat in Adevarul, sâmbătă 23 februarie 2013 ·

Petru Budeanu, preotul din satul Bonţ, din judeţul Cluj, deschide de mai mulţi ani cartea, o practică despre care mulţi credincioşi cred că îi permite să afle ce se va întâmpla în viitor. În ciuda faptului că încă din 2011 reprezentanţii Arhiepiscopiei Clujului i-au cerut să înceteze, preotul îşi continuă activitatea. La el vin oameni din toată ţara şi chiar din străinătate.

În 2011, Adevărul a realizat mai multe materiale despre activitatea preotului Petru Budeanu, care deschide cartea pentru a prezice viitorul. Pe de o parte reacţia Bisericii a fost de dezaprobare. „Din păcate, nu este un caz singular cel al preotului din Bonţ. Sunt şi alţii care deschid, cum se spune, Cartea, deşi această practică este împotriva canoanelor Bisericii Ortodoxe ", a declarat preotul Bogdan Ivanov, purtător de cuvânt al Mitropoliei Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului. Pe de altă parte, alţi preoti au explicat că este vorba doar despre o escrocherie. Părintele Viorel Bud, de la Catedrala Episcopală din Baia Mare, a susţinut că “Atunci când preotul „deschide Cartea" este vorba despre Pravilă sau despre Evanghelii. Pravila este rânduiala după care se conduce biserica. De cele mai multe ori, aceasta este tipărită cu litere slavone, dar şi în româneşte. Omul care apelează la astfel de preoţi, mai ales dacă este bulversat de necazuri, nu pricepe oricum nimic chiar dacă se uită în acea carte deschisă de preot. Şi Sfintele Evanghelii pot fi tipărite tot cu litere chirilice şi, atunci, omul care vrea să-şi afle rezolvări la necazuri crede că preotul deschide cine ştie ce carte".

Încă este căutat

Cu toate acestea, preotul este încă la mare căutare. Zeci de mesaje pe siteul biserici.org sunt zeci de mesaje în care oameni din toată ţara şi chiar din Spania cer indicaţii despre cum să ajungă la preotul din Bonţ. Ultimul mesaj a fost postat la sfârştiu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum o ora
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 2 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Intervenție în forță a polițiștilor de la Acţiuni Speciale, în Sectorul 1. Un bărbat a fost împușcat după ce i-a amenințat pe oamenii legii cu un topor

Ziare.com acum 4 ore
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea

Gandul acum 55 minute
Cea mai frumoasă stradă din Europa este România. Aceasta are un aspect feeric în această perioadă, datorită cireșilor japonezi. Vestul țării se poate „mândri” cu faptul că are cea mai frumoasă stradă din Europa. Strada, situată lângă Parcul Rozelor

UPDATE - Bucureşti: Intervenţie în forţă a poliţiştilor SAS, după ce un bărbat şi-a ameninţat sora şi pe agenţii veniţi să îl calmeze, încercând să îi lovească cu un topor/ Suspectul, împuşcat în picior, a fost transportat la spital - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

O americancă a câștigat de două ori premii de 1 milion de dolari la loto în 10 zece săptămâni

HotNews acum 4 ore
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

VIDEO Salvamontiştii au recuperat patru tineri rătăciţi în Parâng, unii în pantaloni scurţi într-o zonă cu zăpadă

HotNews acum 38 minute
Patru tineri care s-au rătăcit în Masivul Parâng, fără a fi echipaţi corespunzător - unii în pantaloni scurţi, deşi în zonă este zăpadă -, au fost recuperaţi de salvamontiştii hunedoreni, ei fiind găsiţi în uşoară hipotermie şi epuizaţi. Salvamontiş

Jumătate de țară va fi lovită de ploi în acest weekend. Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea de Paște în România

Cancan acum 2 ore
Conform celor mai recente informații de la ANM, se prevede că jumătate din țară va fi afectată de ploi de Paște, în timp ce în restul regiunilor vremea se anunță frumoasă. Iată cum va fi vremea de Paște! Conform directorului ANM, Elena Mateescu, car

Mihai Mărgineanu, șocat de experiența din Vama Veche- „Cum poate un puști de 17 ani să bea Jameson direct din sticlă?“

Ziua Constanta acum 2 ore
Celebrul Mihai Margineanu, a făcut publică o relatare sinceră și plină de umor despre experiența sa recentă petrecută în Vama Veche de 1 Mai. Într-o postare captivantă pe rețeaua de socializare Facebook, Margineanu a descris cum a fost martor la din

Prefectura Prahova: Operaţiunile de umplere de pe strada 23 August au fost finalizate

Mediafax acum o ora
Operaţiunile de umplere de pe strada 23 August din Slănic au fost finalizate, a anunţat vineri după-amiaza prefectul judeţului Prahova, Emil Drăgănescu. Acesta susţine că, în perioada următoare, eventuale tasări ale acestei lucrări sunt normale.

Vremea

București
acum

15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/20°
lun.

12°/25°
Iasi
acum

25°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/26°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/23°
Timisoara
acum

18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°