E greu sa te deplasezi cu "trenul foamei", care face legatura intre Iasi si Timisoara... Victimele acestei calatorii au fost poetul Constantin Acosmei si subsemnatul. M-a bucurat compania prietenului meu, chiar daca o banuiam mai degraba taciturna decat locvace. Dar cu el ma inteleg si din gesturi ori din mimica.
In plus, el face fata unei astfel de experiente. E foarte simplu: daca nu ai umor si daca nu posezi simtul ridicolului, nu e recomandabil sa alegi sa te deplasezi cu trenul. E preferabil sa faci autostopul sau sa te abtii si sa ramai acasa. Sau sa-ti cumperi bicicleta. Dar, daca te-ai hotarat sa risti, e si un moment sa rememorezi literatura concentrationara si conditiile de transport de la un lagar la altul si te simti un privilegiat. Exact asta sustinea Constantin Acosmei la un moment dat. Cinic, i-am replicat ca prizonierii nu plateau bilet, prin urmare nu emiteau nici pretentii.
Nu mai amintesc de starea jalnica a vagoanelor, care dateaza, probabil, de la moartea lui Gheorghe Gheorghiu Dej. Insalubre, cu ferestre care nu se inchid, cu toalete nefrecventabile nici in caz de extrema urgenta, cu chedere care par facute anume ca sa permita ploii sa te racoreasca, ele sunt cum nu se poate mai nepotrivite pentru o persoana delicata. Noroc ca nici eu, nici Costica Acosmei nu suntem chiar ceea ce s-ar putea numi niste persoane delicate. De la bun inceput ne-am soptit in barba ca soarta ne-a suras, cand am observat ca, desi majoritatea compartimentelor erau goale, doar al nostru era ticsit. Vecinii nostri de voiaj erau 3 chinezi (trei erau la suprafata, nu le-am verificat si valizele, dar ne-am amintit un poem de-al prietenului nostru Ovidiu Nimigean: "Inchid usa,/ deschid valiza,/ montez chinezul"). Oameni linistiti, care, sarmanii, nu-si mai puteau cenzura grimasele de mirare cand in Suceava vagonul a fost invadat de indivizi beti turta, care ple