Preşedinţii de cluburi din handbalul feminin s-au strâns astăzi la sediul Federaţiei Române de Handbal pentru a discuta câteva probleme arzătoare. Mâine este rândul echipelor masculine. Înfiinţarea campionatului de tineret-rezerve, sistemul competiţional sau problema arbitrajului au fost câteva din temele dezbătute. În cadrul şedinţei în care nu a lipsit niciun conducător din prima ligă s-au făcut mai multe propuneri, care vor fi aprobate sau nu de Consiliul de Administraţie al FRH. ProSport vă prezintă mai jos câteva din propunerile făcute.
Trei puncte la victorie
Din sezonul 2013-2014, o victorie în Liga Naţională ar putea fi echivalată cu trei puncte în clasament, iar la egal să se acorde un punct. În prezent, pentru un succes se acordă două puncte. Propunerea a venit din partea unor conducători pentru a se elimina presupusele "blaturi" făcute pentru rezultate de egalitate. "Cu noul punctaj, victoria va avea o valoare mai mare, nimeni nu-şi va mai permite să se mulţumească cu câte un punct", a susţinut un conducător.
Adio campionat de tineret-rezerve
Una dintre cele mai aprinse teme de discuţie a fost înfiinţarea campionatului de tineret-rezerve, propunere făcută în urmă cu ceva timp de antrenorii de la Liga Naţională de handbal masculin. Majoritatea preşedinţilor s-au opus acestei propuneri. Motivul? Posibilităţile financiare reduse pe care le au cluburile de handbal în ziua de azi, dar şi fondul de jucătoare restrâns. În schimb, FRH a contracarat printr-o altă iniţiativa, ca din toamnă fiecare grupare din Liga Naţională de handbal să deţină cel puţin o echipă de junioare. Iar propunerea are şanse mari să se şi concretizeze printr-o decizie.
Alba-neagra cu 14 echipe
După ce FRH s-a chinuit ani de zile să reducă numărul de echipe de la 14 la 12 în Liga Naţională, câţiva conducători de cluburi au venit cu propunerea de a se