Preşedintele Statelor Unite a început ieri o vizită de opt zile în Orientul Mijlociu, într-o încercare declarată de a relansa procesul de pace între israelieni şi palestinieni.
Preşedintele Statelor Unite a început ieri o vizită de opt zile în Orientul Mijlociu, într-o încercare declarată de a relansa procesul de pace între israelieni şi palestinieni.
Este prima dată în cele două mandate ale sale când preşedintele George W. Bush efectuează o vizită în Israel, anunţată să relanseze negocierile de pace dintre israelieni şi palestinieni după 60 de ani de conflict. Pentru Bush, criticat că a cam ignorat problema israelo-palestiniană, vizita este un semn de sprijin oferit premierului israelian Ehud Olmert şi preşedintelui palestinian Mahmoud Abbas, în pofida unui scepticism răspândit. Liderul american pare că intenţionează să-şi respecte promisiunea făcută în cadrul conferinţei de la Annapolis (Statele Unite): încheierea, până la sfârşitul lui 2008, a unui acord privind crearea unui stat palestinian care să coexiste în pace cu Israelul, aminteşte AFP.
“Căutăm o pace de durată. Vedem o nouă oportunitate pentru pace aici, în Ţara Sfântă, şi pentru libertate în regiune”, a spus Bush, asigurându-şi omologul israelian de toată susţinerea din partea SUA. Marc Regev, purtătorul de cuvânt al premierului israelian, a declarat că se aşteaptă ca negocierile, care vor avea la cel mai înalt nivel, să înceapă rapid. Există şi o comisie specială coordonată de ministrul israelian de Externe, Zipora Livni, şi de fostul premier palestinian Ahmad Qurei.
AGENDĂÎNCĂRCATĂ.Vizita preşedintelui SUA are şi o altă conotaţie: aceea de a arăta lumii întregi că SUA susţin Israelul într-un eventual conflict cu Iranul. De altfel, chestiunea iraniană se va afla pe agenda discuţiilor pe care Bush le va purta în cele opt zile ale turneului său în Orientul M