Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Chestorul Senatului: Eu aş prefera să rămân la hotel, dar dacă nu mă încadrez în banii alocaţi, îmi caut gazdă

Publicat in Gandul, miercuri 16 ianuarie 2013 ·

Chestorul Senatului, Ioan Chelaru, a declarat, miercuri, că ar dori să rămână cazat la hotel, motivat de "puterea obişnuinţei", dar şi de facilităţile asigurate, însă în situaţia în care nu se va încadra în suma stabilită în acest sens îşi va căuta o "gazdă".

"Eu cred că dacă vor fi foarte mulţi senatori care vor dori să rămână (cazaţi la hotel, n.r.), sau să stabilească să locuiască într-un anume hotel există posibilitatea – şi se va decide la nivelul fiecărui grup parlamentar – ca el să negocieze pe grup. Însă nimic nu împiedică un parlamentar să-şi negocieze la un hotel sau la o casă, la o pensiune(...). Eu am stat opt ani la hotel, prefer să stau la hotel, dar în condiţiile în care suma respectivă nu îmi va permite să stau la hotel o să-mi caut o gazdă", a susţinut Chelaru.

El a afirmat că printre motivele pentru care ar dori să rămână cazat la hotel se numără "puterea obişnuinţei", facilităţile asigurate de operatorii hotelieri în ceea ce priveşte "curăţenia, zona păzită, sigură", dar şi locaţia centrală în Capitală.

De asemenea, Chelaru a menţionat că este posibil ca după depăşirea crizei economice mulţi dintre parlamentari să dorească să revină la cazarea la hotel.

Senatorul PSD a precizat că deocamdată Senatul are mai multe contracte încheiate cu unităţile hoteliere până la 1 martie.

"Până la 1 martie probabil aceste contracte vor funcţiona în continuare, e firesc, şi în luna februarie fiecare parlamentar va lua o decizie cu privire la modul în care se va caza pentru această sesiune şi pentru sesiunile următoare", a susţinut chestorul Senatului.

El a menţionat că în prezent sunt cazaţi la hotel circa 100 de senatori. În plus, Chelaru a menţionat că ar urma să fie operate modificări inclusiv în ceea ce priveşte cheltuielile cu deplasările în teritoriu, fiind limitate la un singur drum dus-întors pe săptămână, fie cu av

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 7 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 5 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 6 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Ce pensie va avea Iohannis: „Are 42 de ani de muncă şi 10 de preşedinţie”

Buna ziua Brasov acum 45 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a depus cererea de pensionare de la Colegiul Naţional „Samuel von Brukenthal” din Sibiu, lucru deja confirmat de Administraţia Prezidenţială. Preşedintele Klaus Iohannis urmează să împlinească 65 de ani, fiind născut la 1

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 6 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 5 ore
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 10 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

Sebastian Burduja, despre candidatura la Primăria Capitalei: Cred că sunt o alternativă pentru schimbare, pentru că faţă de ceilalţi candidaţi din această cursă eu nu am mai fost primar în acest oraş

News.ro acum 4 ore
Candidatul PNL la Primîria Bucureşti, Sebastian Burduja, a declarat, miercuri seară, că el reprezintă alternativa pentru funcţia de primar al Capitalei, deoarece el nu a mai ocupat acest post în trecut. Burduja a subliniat şi că îşi respectă adversa

O tânără în vârstă de 13 ani, de cetăţenie străină, a căzut de la etajul unui bloc din Sectorul 4 / Victima a fost transportată la spital

News.ro acum 12 ore
Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 16 Poliţie au fost sesizaţi, miercuri, prin sistem 112, cu privire la faptul că o persoană a căzut de la etajul unui bloc, din Sectorul 4. Potrivit autorităţilor, v

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

10°
joi

10°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

14°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

10°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

11°
joi

11°/22°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°