Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nu s-a putut mai mult

Publicat in Buna ziua Brasov, joi 19 iunie 2008 ·

Multiple calcule s-au făcut înaintea partidei. Principala idee venea din faptul că „Portocala”, fiind deja calificată pentru sferturi, Marco Van Basten îi va menaja pe unii dintre jucătorii care au evoluat în partidele câştigate clar cu Franţa şi Italia. Şi coachul batav s-a ţinut de cuvânt, trimiţând în teren o formaţie cu nouă nume noi. Lipseau principalele turnuri olandeze, Ruud Van Nistelrooy, Wesley Sneijder sau Rafael Van der Vaart. În poartă nu figura titularul, Van der Saar, fiind folosit mai tânărul Stekelenburg.

Şi Victor Piţurcă a făcut patru schimbări, două nevoite de accidentarea lui Mirel Rădoi (înlocuit de Răzvan Cociş) şi de suspendarea lui Dorel Goian (înlocuit de Sorin Ghionea). În atac l-a titularizat pe Nicoliţă în locul lui Florentin Petre, pe care l-a introdus pe final, şi pe Marius Nicolae în locul lui Daniel Nicolae, pe care l-a introdus în minutul 60. Ambii au intrat titulari deoarece s-au considerat evoluţiile lui Petre şi Marius Nicolae necorespunzătoare în partida cu italienii. Se părea că olandezii nu doreau să-i întâlnească în semifinale pe italieni sau francezi, în funcţie de rezulta-tul lor direct. Dar aşa consideratele rezerve au fost aproape la nivelul titularilor. Aceştia, văzând lipsa de curaj, de concentrare a tricolorilor, au apăsat pe acceleraţie ţi au punctat.

Meciul începe liniştit, pe contre. În minutul 4 Mutu trimite în cross lui Marius Nicolae, care din întoarcere şutează pe lângă buturi. Peste cinci minute Mutu este faultat la 27m şi execuţia lui Chivu trece peste poartă. În min. 19 Van Persie trimite de aproape pe lângă poartă. Olandezii controlează mai mult jocul, tricolorii retrăgându-se cu tot efectivul în propriul teren. În min. 26 Van Persie greşeşte ţinta din 8m, când trimite cu capul pe lângă poartă. Olandezii nu pot sau nu vor, pentru că este inexplicabilă ratarea lui Huntelaar din min. 33, ca şi a lui

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO & GALERIE FOTO Klaus Iohannis, întâlnire cu Joe Biden la Casa Albă. Iohannis: Trebuie să devenim mai puternici din punct de vedere militar. Războiul este în Marea Neagră / Despre sistemele Patriot pentru Ucraina: „Vom discuta în CSAT ce putem să oferim”

Mediafax acum o ora
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. Iohannis: Am abordat şi problema României în programul Visa waiver, obiectivul nostru este să îndeplinim toate obiectivele în acest pro

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum 4 ore
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 6 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Stormy Daniels detaliază la procesul penal de la New York relaţia sexuală pe care spune că a avut-o cu Donald Trump

News.ro acum 2 ore
Fosta actriţă porno Stormy Daniels, un personaj central în procesul penal cu miză mare al lui Donald Trump la New York, a depus marţi o mărturie crucială despre relaţia sexuală pe care afirmă că a avut-o în 2006 cu fostul preşedinte al Statelor Unit

Iohannis: Este o discuţie destul de intensă despre cine poate să ofere sisteme Patriot Ucrainei/ Este, după părerea mea, inacceptabil să rămână România fără apărare antiaeriană/ Eu cred că vom găsi o soluţie

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că România va continua să sprijine Ucraina, însă a adaugat că, în opinia sa, este ”inacceptabil” ca România să ofere ţării vecine aflate în război singurul sistem de apărare antiaeriană Patriot care este funcţio

Nicușor Dan crede că bătălia pentru Primăria Capitalei va fi cu Cristian Popescu Piedone: „E cel mai bine clasat din bazinul PSD”

HotNews acum 4 ore
Nicuşor Dan a declarat marţi că principalii săi rivali în cursa pentru Primăria Capitalei sunt Gabrielea Firea şi, mai ales, candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone, estimând că „mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 7 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Prajitura „le russe”, înlocuită din meniul mesei lui Macron şi Xi, din motive diplomatice

HotNews acum 5 ore
O prăjitură ”rusă” cu praline, o specialitate din Pirinei - care făcea parte din meniul unei mese special pregătită în escapada în Pirineiîn a doua zi a unei vizite de stat a preşedintelui chinez Xi Jinping - a fost înlocuită marţi cu o tartă cu afi

MAI propune monitorizarea cu brăţări a celor aflaţi sub control judiciar şi arest la domiciliu

Mediafax acum 5 ore
Astfel, conducerea MAI a anunţat marţi că a iniţiat modificarea şi completarea, prin Ordonanţă de urgenţă a Guvernului, a Legii nr.146 din anul 2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale. De aseme

Netflix a anunțat oficial că nu va mai filma în România sezonul 2 al serialului „Wednesday”

HotNews acum 6 ore
Netflix a anunţat marţi începerea filmărilor pentru sezonul 2 al serialului „Wednesday” în Irlanda, confirmând practic informația apărută cu jumătate de an în urmă. Producția primului serial original al Netflix filmat în România se mută astfel într-

Vremea

București
acum

16°
mie.

13°/17°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

17°
mie.

9°/17°
joi

9°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

11°/19°
Constanta
acum

17°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
sâm.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
sâm.

8°/18°
Timisoara
acum

17°
mie.

13°/21°
joi

10°/18°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/22°