Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Prinţul Banatului" îşi duce ţigările în Transnistria. Firme englezeşti de apartament legate de contrabandişti din România aprovizionează tutungeriile din Tiraspol

Publicat in Jurnalul, marți 17 iulie 2012 · · ·

În biroul său de la etajul cinci al Hotelului "Aist", o încăpere luminoasă cu geamuri imense, cu un acvariu fără peşti, un papagal negru şi o bibliotecă pe ale cărei rafturi sunt înşiruite fotografii de familie, îşi are biroul Dmitrii Soin, liderul partidului "Prorîv". Soin, membru al Sovietului Suprem Transnistrian şi fost ofiţer în cadrul serviciilor secrete de la Tiraspol, ne vorbeşte despre imperioasa nevoie de schimbare din regiunea separatistă.

Despre fostul preşedinte Smirnov, Soin spune că vremea sa a trecut, că politica sa a fost o greşeală, că oamenii plecau de aici, preţurile creşteau, iar ţara se afla pe marginea prăpastiei. "Transnistria a câştigat din ţigări, benzină sau alcool. Acestea erau aduse aici, apoi scoase prin contrabandă. E mult mai avantajos să faci trafic de ţigări decât de armament", a adăugat în schimb Soin. Această declaraţie nu este deloc surprinzătoare şi nici întâmplătoare, din 30 de pachete de ţigări pe care le-am cumpărat din magazinele de pe stânga Nistrului, doar cinci aveau timbru fiscal.

Citeşte şi:

Transnistria, republica KGB

21.500 de tone armament se află în Transnistria

Armamentul din Transnistria ar acoperi datoriile Tiraspolului faţă de Moscova, dacă ar putea fi vândute legal. Uniunea Europeană şi OSCE mimează monitorizarea zonei

Firmele care aduc ţigări în mica republică separatistă sunt fie producători importanţi din Rusia cu legături politice, fie obscure firme off-shore sau mici companii înfiinţate în Anglia cu afaceri şi în România. Cele mai multe tipuri de mărci de ţigări pe care cineva le poate achiziţiona în Transnistria sunt fabricate de Donskoi Tabak, o firmă înregistrată în Rostov pe Don, Rusia. La preţuri ridicol de mici, între 0,23 şi 0,98 de eurocenţi am cumpărat mai multe pachete de ţigări.

Paradisul de tutun

Până la sfârşitul lui 2003, şeful Donskoi Tabak

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Luptătoarele Kriszta Incze și Cătălina Axente s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris! »Delegația României a ajuns la 85 de sportivi

Gazeta Sporturilor acum o ora
Kriszta Incze, categoria 62 kg, și Cătălina Axente, 76 kg, și-au obținut biletele pentru Paris în turneul de calificare mondial de la Instanbul. Cu o zi înainte, Alin Alexuc Ciurariu reușise același lucru la greco-romane, categoria 130 kg. Ivanova,

Kylian Mbappe şi-a anunţat plecarea de la PSG: „Am nevoie de o nouă provocare”!

News.ro acum o ora
Atacantul francez Kylian Mbappe a postat vineri seara pe reţelele de socializare un mesaj prin care îşi anunţă plecarea de la gruparea Paris St Germain. „Întotdeauna am spus că mă voi adresa vouă! Am vrut să vă anunţ tuturor că acesta este ultimul m

Tragedie la Spitalul de Urgență din Târgoviște. Un tânăr s-a aruncat pe geamul salonului unde era internat, în prezența familiei

Ziare.com acum 26 minute
Un tânăr de doar 22 de ani a murit vineri, 10 mai, la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște, după ce s-a aruncat pe geamul salonului de la secția de chirurgie unde era internat. Tânărul a făcut gestul extrem chiar în prezența familiei, care er

O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ

HotNews acum o ora
O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ și ar putea provoca perturbări ale rețelelor electrice și sateliților încă de vineri seara, precum și aurore impresionante, au avertizat autoritățile americane, potrivit AFP. furtună so

Marcel Ciolacu, întrebat dacă e bine ca PSD să susţină un primar condamnat pentru proxenetism: „Românii au întotdeauna dreptate”

HotNews acum o ora
Întrebat vineri, la Brăila, dacă i se pare potrivit ca o persoană condamnată pentru proxenetism şi participare la grup infracţional să fie candidat din partea social-democraților, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a evitat un răspuns clar, limitându-se s

Joe Biden, ameninţat cu punerea sub acuzare pentru că ar fi oprit un transport de arme către Israel

G4Media acum o ora
Congresmanul republican Cory Mills a prezentat vineri un articol de punere sub acuzare pentru „abuz de putere” împotriva preşedintelui american Joe Biden pentru decizia acestuia de a opri un transport de arme către Israel, informează EFE, conform Ag

Lucian Bode: Am reuşit, la finalul primei etape, să depunem liste complete în peste 95% din unităţile administrativ-teritoriale din România

News.ro acum 3 ore
Secretarul general al PNL Lucian Bode a declarat, la evenimentul de vineri de lansare a candidaţilor liberali pentru judeţul Bistriţa-Năsăud, că este pentru prima oară în 34 de ani de democraţie când PNL reuşeşte să liste complete în peste 95% din u

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum 4 ore
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 11 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

VIDEO „Oamenii erau șocați, dar nu erau țipete”: Două trenuri s-au ciocnit în Argentina / 30 de persoane au avut nevoie de spitalizare

HotNews acum 43 minute
Aproximativ treizeci de persoane au fost internate, două dintre ele în stare gravă, în urma ciocnirii unui tren de navetiști din Buenos Aires cu un tren de mentenanță, au precizat serviciile de urgență, relatează AFP. Doua trenuri s-au ciocnit in Ar

Vremea

București
acum

14°
vin.

10°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

9°/19°
Iasi
acum

17°
vin.

13°/21°
sâm.

10°/21°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/17°
dum.

13°/16°
lun.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/19°
dum.

8°/15°
lun.

6°/17°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/18°
lun.

9°/21°