După 8 victorii consecutive, liderul Real s-a împiedicat de un rival mult mai motivat
Almeria a spart globul de cristal în care se afla Realul. Madrilenii erau invincibili în Primera din 3 noiembrie şi se credeau imbatabili. Că, după ce cîştigaseră şi pe terenul Barcelonei, nimeni nu le poate sta în cale. Cu atît mai mult o nou-promovată. Punînd capăt unei serii de 8 victorii consecutive (2-0), echipa condusă de Unai Emery le-a dat însă o lecţie. De modestie. De motivare. De implicare. De practicitate.
Nu i-a fost foarte greu. Unui Real în destule momente superficial, Almeria i-a răspuns cu presing asfixiant, disciplina militară, precizie. Nu a lăsat deloc spaţii, a "muşcat" cu forţă la orice ocazie prielnică. Aşa a ajuns la al 6-lea triumf la rînd, ultimele 4 fără gol luat, avînd, în acest moment, cel mai bun parcurs pentru o nou-promovată din istoria Primerei.
Nu eşecul a deranjat foarte tare, Real păstrînd un avans liniştitor, cît atitudinea jucătorilor. "Au fost prea delăsători", i-a amendat Bernd Schuster. Tehnicianul german a văzut şi un lucru pozitiv: "Această înfrîngere ne prinde bine. Ne arată că lupta nu e încheiată. Sper să învăţăm ceva din ea".
3 luni trecuseră de la precedentul eşec al Realului în Primera, 0-2 "afară" cu FC Sevilla
"Darnicul" Cannavaro
O mînă de ajutor la eşecul Realului a pus chiar Fabio Cannavaro. Fundaşul italian, viitor rival al "tricolorilor" la Euro, a greşit la ambele goluri. La primul a respins eronat mingea, de care a profitat Juanito (15), iar la celălalt a provocat un penalty faultîndu-l pe Negredo (jucător crescut de Real), care a şi transformat. "As" l-a taxat: "Cannavaro a fost cel mai slab de pe teren, în cea mai proastă versiune a sa".
Van Nistelrooy, lovit
Alertă cu Ruud van Nistelrooy. Întrucît resimţea dureri la glezna dre