Premierul Victor Ponta a afirmat că decizia PDL de a boicota referendumul încheie "legenda lui Băsescu cel curajos, care se prezintă în faţa poporului" şi dovedeşte că preşedintele suspendat este "un laş şi un mincinos".
"Nu pot decât să salut faptul că legenda lui «Băsescu cel curajos, care merge în faţa poporului» a ajuns la final. Astăzi, Băsescu este un laş, un mincinos şi- ca să citez din decizia Curţii Constituţionale care spune că participarea la vot este un act de responsabilitate - un iresponsabil care a distrus România în aceşti ultimi opt ani", a spus Ponta.
Premierul a arătat că Traian Băsescu şi PDL acţionează neconstituţional şi infracţional, deoarece legea prevede că împiedicarea prin orice mijloace a dreptului de a participa la referendum se pedepseşte cu închisoare de la şase luni la cinci ani şi interzicerea unor drepturi.
Colegiul Director al PDL a decis, marţi, să îndemne alegătorii să nu participe la vot la referendumul din 29 iulie pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu.
Surse din partid au relatat pentru MEDIAFAX că decizia a fost luată cu 59 de voturi "pentru" şi o abţinere.
Conform surselor citate, PDL a decis totodată să nu îşi retragă reprezentanţii din secţiile de votare.
Preşedintele suspendat, Traian Băsescu, a declarat, marţi, într-o discuţie on-line la ziare.com, că neprezentarea la vot la referendum "poate fi mai valoroasă" decât un vot împotriva demiterii sale, el susţinând că prin această atitudine nu este laş, ci acţionează pentru interesul naţional.
PONTA: VOI ANUNŢA UE CĂ AU FOST ESCROCAŢI DE BĂSESCU
Premierul Victor Ponta a anunţat că va trimite Comisiei Europene, grupurilor din Parlamentul European şi prim-miniştrilor europeni scrisori în care va arăta că au fost "înşelaţi şi escrocaţi" de către Băsescu şi PDL atunci când au insistat pentru respectarea deciziei