Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Contestații la licitații. Mai așteptăm un pic cu autostrăzile

Publicat in Capital, joi 28 aprilie 2011 ·

Mai multe companii au contestat rezultatul licitaţiei prin care au fost atribuite lucrările de proiectare şi execuţie pe mai multe tronsoane de autostradă de pe Coridorul IV Pan-European Rutier, atribuite de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI) pe 12 aprilie, potrivit informaţiilor remise Agerpres de MTI.

Contestaţiile ar putea duce la întârzierea acestor proiecte, mai ales că astfel de procese sunt soluţionate cu întârziere în instanţe.

Astfel, compania Tehnologica Radion Bucureşti a contestat rezultatul licitaţiei pentru autostrada Orăştie - Sibiu, Lotul 1, câştigătorul licitaţiei fiind Strabag, dar şi al licitaţiei pentru Loturile 1 şi 2 al autostrăzii Timişoara - Lugoj, unde au câştigat Asocierea Spedition UMB SRL-Tehnostrade SRL-Carena SpA Impresa di Costruzioni, respectiv Asocierea Tirrena Scavi SpA-Societa Italiana per Condotte d'Acqua SpA-Cossi Costruzioni SpA.

Rezultatele pentru Loturile 1 şi 2 ale autostrăzii Timişoara Lugoj au fost contestate şi de asocierea Confort Timişoara - Monteadriano Enghenharia.

Compania Construcciones Promociones Balzola din Spania a contestat rezultatul la aceeaşi licitaţie, ca şi Asocierea SC Construcţii Feroviare - Iaşi Grup Colas - Egis, care contestă doar Lotul 2 al licitaţiei.

Compania elenă Aktor a contestat rezultatul licitaţiei de proiectare şi execuţie pentru autostrada Lugoj - Deva, Lotul 1, câştigat de Asocierea Tirrena Scavi SpA-Societa Italiana per Condotte d'Acqua SpA-Cossi Construzioni SpA.

Compania Max Boegl România a cotestat rezultatul licitaţiei de proiectare şi execuţie al autostrăzii Orăştie - Sibiu, tronsonul 2, atribuit Asocierii Straco Grup SRL-Studio Corona SRL Civil Engineering.

Licitaţia pentru Lotul 4 al autostrăzii Orăştie - Sibiu, contestată de J&P Avax Bucureşti, fusese atribuită Asocierii Astald

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 9 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

UPDATE-Zelenski îşi destituie şeful securităţii, considerat responsabil de tentativa eşuată a asasinării sale

News.ro acum 4 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful securităţii sale personale, Serghii Leonidovici Rud, în vârstă de 47 de ani, potrivit unui decret publicat joi, la două zile după ce autorităţile ucrainene au anunţat că au dej

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 7 ore
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

Sorana Cîrstea este a doua româncă ce se califică în turul trei la turneul Masters 1000 de la Roma

Mediafax acum 7 ore
Sorana Cîrstea a obţinut o victorie clară, chiar dacă, pe alocuri, a dat semne de lipsă de concentrare. Ea a câştigat cu un categoric 7-5, 6-0, într-o oră şi 32 de minute, calificându-se în turul trei, unde o va întâlni pe câştigătoarea meciului din

Nicuşor Dan: Nu am spus niciodată că Primăria Capitalei nu are datorii, am spus că nu are datorii curente. Doar Ceauşescu nu a avut datorii

HotNews acum 5 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că nu a afirmat niciodată că Primăria Municipiului Bucureşti nu are datorii, ci nu are datorii curente, care să permită creditorilor să blocheze conturile. Edilul explică faptul că gradul de îndatora

BEC: Campania electorală începe vineri şi se încheie pe 8 iunie. De atunci sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagandă permise

News.ro acum 14 ore
Reprezentanţii Biroului Electoral Central informează că, vineri, începe campania electorală pentru alegerile din data de 9 iunie şi subliniază că, de la acel moment, sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagan

Accident cu 7 răniți la ieșirea din Tulcea. Un microbuz s-a izbit violent de o maşină de teren VIDEO

Ziare.com acum 11 ore
Șapte persoane au fost rănite, joi după-amiază, 9 mai, după ce un microbuz şi o maşină de teren au intrat în coliziune pe o șosea din Tulcea. Răniții au fost evaluați din punct de vedere medical şi vor fi transportați la spital, au anunţat reprezent

Trump îl atacă pe Biden cu orice ocazie: ”Joe-escrocul ia partea teroriştilor. O rușine!”

Ziare.com acum 7 ore
Fostul preşedinte republican Donald Trump l-a acuzat joi, 9 mai, pe succesorul său democrat de faptul că "ia partea" Hamas şi a catalogat drept o "ruşine" ameninţările şefului statului de a înceta să livreze anumite tipuri de armament Israelului în

Ciolacu: „România se prăbuşeşte dacă nu mai are acces la fondurile europene şi dacă nu implementează reformele din UE”

HotNews acum 11 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că sustenabilitatea economică a României depinde de fondurile europene fără de care țara noastră „se prăbușește”. Ciolacu a făcut această afirmație, referindu-se la retorica antieuropeană din spațiul public, în cad

Atalanta Bergamo și Bayer Leverkusen vor juca finala Europa League

HotNews acum 5 ore
Campioana neînvinsă a Germaniei în acest sezon, Leverkusen, s-a calificat în finala Europa League după 2-2 cu AS Roma în manșa retur, revenind pe final după ce fusese condusă cu 0-2. Jucătorii lui Bayer LeverkusenFoto: Hollandse Hoogte / Shutterstoc

Vremea

București
acum

11°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/16°
lun.

9°/21°
Iasi
acum

vin.

9°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

6°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/19°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/20°
lun.

10°/21°