Ca şi când n-am avea destule pe cap, “coşmarul” Schengen se întoarce iar la noi, ca un bumerang de firmă. Ambasadorul Olandei la Bucureşti, Johannes Hendrik Mattheus van Bonzel, a declarat că nu este imposibil ca aderarea României la spaţiul Schengen să întârzie chiar şi cu cinci ani. El întăreşte astfel o declaraţie mai veche a europarlamentarului van de Camp, făcută la Bruxelles.
Nimic nu poate fi exclus, atâta timp cât România nu-şi va rezolva problemele interne şi nu va dezvolta reforme în cadrul justiţiei, nu va obţine rezultate în lupta contra criminalităţii organizate şi a corupţiei, şi nu va asigura, în final, credibilitatea instituţională, a spus, între altele, van Bonzel.
Dar în urechile guvernului de la Bucureşti, aceste îndemnuri sună a gol. Toate sunt puse, aberant, pe seama delaţiunilor “produse” de europarlamentarii opoziţiei în Europa. Se fac calcule cârcotaşe vizavi de numărul de ţări care ne împing de la spate către Schengen ori ne pun piedică, lipsite de fair play.
Guvernanţii caută ţapi ispăşitori, ca şi când n-ar fi limpede că toate bubele în dos ni le facem singuri, avizi de scărpinat.
După ce am obţinut, la JAI, un minimum pozitiv - anume posibilitatea ca subiectul integrării să apară pe agenda din decembrie a organismelor UE, toată “lumea bună” a dat cu tifla, implacabil, cerinţelor europene. Premierul a admis că nu are niciun gând să facă schimbări la nivelul miniştrilor aflaţi în vizorul Europei; în ministerul lui Radu Stroe, ordinul care modifică Ghidul carierei poliţistului şi cadrelor militare, prin eliminarea unei condiţii minime obligatorii pentru ocuparea funcţiilor de conducere în sistem, anume că poliţiştii şi cadrele militare să nu se afle în curs de urmărire penală, deschide larg uşile celor în cauză; reţelele de traficanţi continuă să lucreze, la nivel mare, multe dintre ele complet nestingherite; vio