Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tranziţia lui Obama – 12 milioane de dolari, peste jumătate – din donaţii

Publicat in Gandul, miercuri 12 noiembrie 2008 ·

În echipă pot lucra şi lobby-işti, însă aceştia trebuie să respecte “cele mai stricte şi mai complexe reguli etice din orice echipă de tranziţie din istorie”

Tranziţia preşedintelui ales al SUA, Barack Obama, la Casa Albă, un proces de 11 săptămâni în care vor fi implicate 450 de persoane lucrând în oraşe diferite (Washington DC şi Chicago) va costa 12 milioane de dolari, a anunţat şeful echipei de tranziţie a democratului John Podesta. Suma de care va dispune echipa de tranziţie a lui Obama poate părea mare, însă doar 5,2 milioane vin de la bugetul de stat, restul fiind strâns din donaţii de până în 5.000 de dolari. Comparativ, tranziţia Clinton-George W. Bush din 2000-2001 a beneficiat de 7,1 milioane de dolari, sumă aprobată de Congres. Din aceşti bani, 1,83 de milioane au mers spre administraţia Clinton (salarii compensatorii, etc.) şi 4,27 milioane de dolari pentru viitoarea Administraţie. Un milion de dolari a mers către US General Services Administration (GSA), pentru a finanţa noile responsabilităţi ale acestui organism, trasate în Presidential Transition Act din 2000. În 2004, când Bush a câştigat un nou mandat, era prevăzut un buget de tranziţie de 7,7 milioane de dolari, însă preşedintele ales fiind şi preşedintele în exerciţiu, aceşti bani s-au întors la Trezorie, conform legii.

Priorităţi complexe

Podesta a enumerat şi priorităţile echiperi de tranziţie – cam aceleaşi pe care le-a tot menţionat Obama în timpul campaniei electorale, anume “punerea bazelor pentru stabilizarea economiei şi întoarcerii americanilor la locul de muncă”, “angajarea necesară în problemele de securitate naţională care rămân constante în perioada tranziţiei” şi, desigur, “sarcina de a construi un guvern”. “Până acum, treaba merge bine. Anticipăm că vom fi capabili să facem selecţiile potrivite şi să trecem acei oameni prin procesul de verificare rapid, deoarece

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării. Exerciţiul a fost ordonat de Putin

News.ro acum 2 ore
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

Liderul chinez Xi Jinping a fost primit la Palatul Elysee de preşedintele Emmanuel Macron. La întâlnire ia parte şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen - VIDEO

News.ro acum o ora
Liderul chinez Xi Jinping a început luni o vizită de stat de două zile în Franţa. Întâmpinat duminică la aeroport de premierul Gabriel Attal, preşedintele chinez a fost primit luni de Emmanuel Macron la Palatul Élysée, împreună cu preşedinta Comisie

Aproape 30 de grade după 15 mai. Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

Mediafax acum 2 ore
După o răcire semnificativă a vremii, meteorologii prognozează chiar 28 de grade Celsius după data de 15 mai. Va ploua mult în zilele de 9 şi 10 mai, conform prognozei meteo pentru următoarele două săptămâni.

Salvamontiştii intervin să acorde primul ajutor unei persoane cu hemoragie internă aflată într-o zonă greu accesibilă din Masivul Parâng FOTO

Ziare.com acum 14 minute
Salvamont Petroşani intervine pentru acordarea primului ajutor medical şi transportul unei persoane aflate într-o localitatea greu accesibilă din Masivul Parâng, în zona vârfului Cârja. Din analizarea primelor simptome reiese că persoana este posibi

Animale noi la Grădina Zoologică din Sibiu. Sute de vizitatori au intrat să le vadă FOTO

Ziare.com acum 14 minute
Datorită temperaturii ridicate, sute de sibieni, dar şi turişti au vizitat, luni, 6 mai, în a doua zi de Paşte, grădina Zoologică din Sibiu. Oficialii Primăriei Sibiu, de care aparţine Grădina Zoologică, au anunţat că au fost aduse noi animale, de l

Cafeaua sintetică ar putea deveni o realitate

Mediafax acum o ora
Consumul global de cafea este uriaş, cu două miliarde de ceşti băute zilnic. Această dependenţă are un preţ mare: defrişări masive, salarii mici pentru fermieri şi emisii semnificative de carbon. Pe măsură ce schimbările climatice ameninţă producţia

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 3 ore
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Ce temperaturi vom avea în următoarele două săptămâni. Regiunile țării unde se anunță precipitații

Ziare.com acum o ora
ANM anunţă o vreme caldă, în intervalul 6 - 19 mai, cu o medie a valorilor termice diurne în jurul a 26 de grade, în majoritatea regiunilor ţării. Cu toate acestea, vor fi ploi pe arii relativ extinse, de pe la finalul acestei săptămâni şi în prima

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

Ziua Constanta acum 3 ore
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

Putin ordonă exerciţii nucleare la care vor participa trupe poziţionate în apropiere de Ucraina

G4Media acum 3 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus organizarea „în viitorul apropiat” a unor exerciţii nucleare la care vor participa în special trupe poziţionate în apropiere de Ucraina, drept răspuns la „ameninţările” occidentale faţă de Moscova, relatează

Vremea

București
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/21°
joi

12°/19°
Iasi
acum

24°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

11°/19°
joi

13°/18°
Constanta
acum

20°
lun.

10°/20°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

11°/24°
mar.

12°/22°
mie.

11°/17°
joi

12°/17°
Timisoara
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

14°/19°
joi

11°/21°