Lansarea parasutistilor, organizata sambata, in jurul pranzului, de catre Aeroclubul Moldova Iasi, a reiterat performantele obtinute in decursul timpului de sportivii acestei prestigioase scoli de zbor. Cei trei parasutisti, Sorin Enghel si Gabriel Andrei, instructori in cadrul Aeroclubului Moldova Iasi, si Valerica Popescu, instructor la Aeroclubul Central Roman din Bucuresti, au reusit o aterizare perfecta pe aleea din fata Teatrului National, dupa ce au evoluat spectaculos intr-o cadere cu parasuta de la cateva sute de metri. Salturile cu parasuta ale celor trei temerari au fost cu atat mai riscante cu cat locul in care au aterizat a presupus asumarea unor riscuri deosebite. Pentru cei mai putin avizati, aterizarea unui parasutist intr-un spatiu restrans, pavat cu piatra, se poate solda cu picioare sau maini rupte. Nici vantul de la nivelul solului nu a prea tinut cu parasutistii. Maneca de vant instalata la locul de aterizare s-a rotit deseori in rafalele de aer. Demn de remarcat este si pilotul avionului din care au fost lansati parasutistii. Dorel Hodea, pilotul care s-a aflat la mansa avionului, este si un experimentat instructor de zbor in cadrul Aeroclubului Moldova din Iasi. In decursul carierei sale, Dorel Hodea a initiat zeci de tineri sportivi in tainele zborului cu planorul, instructorul bucurandu-se de o apreciere unanima in randul colegilor de zbor din aeroclubul iesean, cat si din celelalte scoli aviatice din tara. Dupa aterizarea parasutistilor, avionul din care au fost lansati acestia a facut cateva treceri la joasa inaltime, incheind in chip stralucit proba de maiestrie sportiva a merituosilor instructori.
Ovidiu MARDARE
Lansarea parasutistilor, organizata sambata, in jurul pranzului, de catre Aeroclubul Moldova Iasi, a reiterat performantele obtinute in decursul timpului de sportivii acestei prestigioase scoli de zbor. Cei trei