Fondurile de actiuni vor avea nevoie de cel putin trei ani de zile pentru a recupera pierderile de pana la 80% inregistrate anul acesta, tot mai putini administratori punandu-si sperantele intr-o revenire rapida a Bursei.
Criza financiara a facut ravagii in randul fondurilor de actiuni, pierderile cu care acestea au incheiat primele zece luni ale anului fiind cele mai drastice din istorie.
Fondurile de actiuni, precum Raiffeisen Romania Actiuni, Napoca sau Active Dinamic, care si-au mentinut expunerea pe piata actiunilor la peste 80% din active au inregistrat si cele mai mari pierderi.
Raiffeisen Romania Actiuni a pierdut in primele zece luni 79,8%, Napoca 78,2%, in timp ce unitatea de fond Active Dinamic s-a depreciat cu 71,6% in acelasi interval.
Pe de alta parte, fondurile de actiuni, asemeni FON sau KD Maximus, care si-au diminuat puternic expunerea pe actiuni pana la sub 60% si s-au refugiat in depozite, au marcat pierderi vizibil mai mici, de 52,7%, respectiv de 54% in primele zece luni ale anului.
"Fondurile locale nu au mai inregistrat niciodata asemenea scaderi. Este evident ca nu asistam la corectii ale pietei actiunilor, ci la o criza", a spus Florin Dolea, director executiv la societatea de administrare Pioneer Asset Management.
Scaderea fara precedent a fondurilor de actiuni de anul acesta isi gaseste explicatie in evolutia Bursei. Societatile de investitii financiare (SIF-uri), plasamente preferate de fondurile de actiuni pentru gradul ridicat de lichiditate, au scazut cu 85,9% in primele zece luni, doar in luna octombrie fiind inregistrata o depreciere de 56,4%.
Indicele BET, care include cele mai lichide zece companii listate la Bursa, a cazut cu 32,6% in octombrie si cu 70,8% in primele zece luni. Indicele BET-C, care reflecta evolutia tuturor companiilor listate la Bursa, a pierdut 32,9% in octombrie si 67,4%