Poliţiştii de frontieră din Iaşi au prins doi căruţaşi care ascunseseră sub fânul din căruţă ţigări netimbrate provenite din Republica Moldova în valoare de peste 22.000 de lei. Sursa: Politia de Frontiera
5.000 de pachete de ţigări marca Plugarul care proveneau din Republica Moldova erau ascunse în căruţa în care se aflau cei doi bărbaţi. În faţa căruţei mergea un biciclist care făcea pe ghidul, scrie Ziarul de Iaşi.
În momentul opririi, persoanele din atelajul hipo au încercat să fugă, iar poliţiştii de frontieră au procedat la somarea prin voce a celor în cauză, însă bărbaţii nu s-au supus somaţiilor verbale şi au încercat să fugă în direcţii diferite.
Cele două persoane au fost reţinute, iar din declaraţiile lor poliţiştii de frontieră au stabilit că cei doi sunt cetăţeni români, în vârstă de 28 de ani respectiv 18 ani, cu domiciliul pe raza judeţului Iaşi, iar cea de-a treia persoană care avea calitatea de antemergător se numeşte Gabriel M.I., în vârstă de 26 de ani.
Bărbaţii au declarat că au preluat coletele dintr-un lan de porumb şi urmau să le transporte până în localitatea Cristeşti, de unde trebuiau să fie preluate de un autovehicul şi transportate în municipiul Iaşi.
Contrabandiştii au fost acuzaţi de colectare, deţinere, producere, transport, preluare, depozitare, predare, desfacere şi vânzare a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia.
Ţigările au fost confiscate.