O gospodărie în Abruzzo, acum 100 de ani. Un sat obiş­nuit de munteni, sub înălţimile Mun­telui Maiella – împânzit la acea vreme (ca şi astăzi, de altfel) de stâni şi de turme care respectă “orarul” stră­vechi al transhumanţei.

O gospodărie în Abruzzo, acum 100 de ani. Un sat obiş­nuit de munteni, sub înălţimile Mun­telui Maiella – împânzit la acea vreme (ca şi astăzi, de altfel) de stâni şi de turme care respectă “orarul” stră­vechi al transhumanţei. Dinspre pli­ta ar­haică se aud glasuri şi nă­vă­lesc arome. Se pregăteşte “agnello a casce e ova” ­(de­numire în dialect pen­tru un pre­parat din carne de miel, gra­tinat într-un amestec de ou bătut cu brânză).

Reţete arhaice

Ţăranul obişnuit din Pescara, de origine umilă, care a cunoscut şi ani de prosperitate, dar, mai ales, timpuri de sărăcie, fo­loseşte, pentru a se hrăni, fiecare parte a animalului. În timpul primăverii, de exemplu, plă­mâ­nii de miel se prepară după variate reţete. Între acestea, o specialitate în maniera numită “a treccia”: plă­mânii se taie în fâşii, care se stro­pesc cu zeamă de lămâie şi se prăjesc în ulei fierbinte, la foc viu, pe o parte şi pe alta, fără a fi lăsate să se rumenească. Se servesc cu un amestec de ceapă prăjită, cu mult pătrunjel verde.

O altă reţetă presupune ca fâşiilor de plămâni, după ce s-au rumenit bine, să li se adauge un sos obţinut din roşii pasate, sare, piper şi boia, lă­sân­du-se apoi să se fiarbă, la foc lent, timp de două ore. Savuros este şi preparatul obţinut prin coacerea “tre­se­lor” de plămâni de miel într-un amestec de ulei de măsline, aromat cu usturoi, rozmarin, seminţe şi frunze tocate de fenicul sălbatic, în care s-au topit câteva felioare de slănină.

Dacă trecem în dreapta râului Pes­cara şi pătrundem în provincia Chieti vom întâlni o gastronomie bazată pe peşte şi fructe de mare, pescuite din Adriati