Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Joaca de-a războiul şi comerţul cu replici pentru Airsoft bat cu succes criza economică

Publicat in Adevarul, luni 14 decembrie 2009 ·

Stresul cauzat de recesiune ridică ştacheta afacerilor cu produse destinate petrecerii timpului liber. Comercianţii de replici de jucărie ale unor arme fac profit şi pe timp de criză, deşi sunt nou apăruţi pe piaţa produselor de recreere.

O afacere apărută în judeţ în plină criză economică reuşeşte să se menţină pe linia de plutire şi mai mult decât atât, aduce şi profit. Este vorba de comercializarea unor replici de jucărie ale diverselor prototipuri de arme cu ajutorul cărora adulţii pot să se delecteze în timpul liber participând la adevărate scene de război. Axată în principal pe vânzarea prin intermediul magazinelor virtuale, afacerea airsoft câştigă tot mai mulţi adepţi în rândul hunedorenilor.

„Am început această activitate în luna martie a acestui an. Încet, încet, ea a început să prindă contur iar la ora actuală am clienţi din toată ţara. Cele mai multe vânzări sunt în timpul verii”, a declarat Florin Topor, managerul unei firme airsoft.

Interesant este faptul că deşi aceste replici airsoft sunt relativ scumpe, tinerii nu se dau înapoi atunci când vine vorba de achiziţionarea lor. „Vindem replici airsoft la preţuri cuprinse între 600 şi 1.000 de lei bucata. Pe lângă această jucărie fiecare are nevoie de echipament de protecţie, care este, la rândul lui, destul de costisitor. Cea mai scumpă replică airsoft vândută din magazinul meu a costat 1.600 de lei”, a spus Topor.

Şi lui Mircea Gabor, magazinul virtual de replici airsoft începe să-i aducă tot mai mulţi clienţi. „Sunt în general tineri, mulţi dintre ei lucrează în diferite structuri ale armatei sau sunt pur şi simplu adulţi care au această pasiune de a se juca de-a războiul. Îi recreează şi îi face să uite de problemele cauzate de criza economică. În fiecare lună, vânzările mele înregistrează creşteri de aproximativ 10 la sută”, a spus Gabor.

Concuraţi puternic

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica de Florii

News.ro acum 41 minute
Aproape 1,8 milioane de români - îşi sărbătoresc onomastica de Florii, indică statisticile oficiale. Dintre cei 607.889 de bărbaţi sărbătoriîi de florii, cei mai mulţi - 344.058 - se numesc Florin, alţi 132.872 poartă numele Viorel, pe locul al trei

Cutremur cu magnitudinea 3,3 în judeţul Vrancea, duminică dimineaţa

Adevarul acum 36 minute
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record

News.ro acum 2 ore
Un ceas de aur găsit la cel mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut, sâmbătă, la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebrul vas, potrivit casei de licitaţii britanice Henr

Fostul producător de film Harvey Weinstein a fost spitalizat

News.ro acum o ora
Harvey Weinstein, fost producător de film, a fost spitalizat la doar câteva zile după ce condamnarea sa pentru viol din 2020 în New York a fost anulată, a declarat avocatul său, conform BBC. Arthur Aidala a declarat că acesta a fost mutat vineri la

Bărbat de aproximativ 50 de ani, înecat în mare, în staţiunea Mamaia

News.ro acum 32 minute
Un bărbat de aproximativ 50 de ani s-a înecat în mare, în staţiunea Mamaia, trupul acestuia fiind găsit duminică dimineaţă.

UPDATE - FCSB a învins Farul şi este campioană din nou, după nouă ani de la precedentul titlu. Imaginile bucuriei din vestiar / Reacţia lui Gigi Becali - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Formaţia FCSB a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 echipa Farul Constanţa, în etapa a şaptea a play-off-ului Superligii, şi a câştigat titlul de campioană. Precedentul titlu al bucureştenilor data din 2015. În actualul sezon,

Irak: o nouă lege anti-LGBT+ prevede pedepse de până la 15 ani de închisoare

News.ro acum o ora
Parlamentul irakian a adoptat, sâmbătă, o lege care incriminează relaţiile homosexuale şi tranziţiile de gen, cu pedepse de până la 15 ani de închisoare, după un proiect iniţial care prevedea pedeapsa cu moartea, relatează AFP. Ca reacţie, ONG-ul Am

Cutremur de Florii în zona Vrancea

Mediafax acum 2 ore
Un cutremur de intensitate redusă s-a produs duminică dimineaţă în zona Vrancea. Anunţul a fost făcut de Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului INCDFP.

UE critică Kremlinul că a trecut sub ”conducere temporară externă” filialele unor companii italiene și germane din Rusia

Ziare.com acum 48 minute
Uniunea Europeană a criticat Rusia sâmbătă, 27 aprilie, pentru că a pus filialele unei companii italiene şi ale unei companii germane sub ”conducerea temporară externă” a unei entităţi Gazprom, declarând că această mişcare subliniază nerespectarea d

Papa Francisc, așteptat la Veneția într-o vizită-fulger. Este prima sa deplasare în afara Romei în ultimele șapte luni

Ziare.com acum o ora
Papa Francisc, în vârstă de 87 de ani, este aşteptat, duminică, 28 aprilie, la Veneţia pentru o vizită fulger, prima sa deplasare în afara Romei în ultimele şapte luni, din cauza stării sale de sănătate precare, relatează AFP. Jorge Bergoglio nu a m

Vremea

București
acum

15°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

13°/20°
Iasi
acum

13°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

15°
dum.

12°/16°
lun.

12°/16°
mar.

12°/14°
mie.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

11°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/22°