Secretarul american al apărării, Leon Panetta, consideră că există o 'foarte mare probabilitate' ca, în primăvară, Israelul să pornească o intervenţie militară împotriva instalaţiilor militare din Iran, a afirmat joi cotidianul Washington Post într-un editorial, citat de AFP si de Mediafax.
Întrebat de ziarişti cu ocazia unei deplasări efectuate la Buxelles pentru o reuniune ministerială a ţărilor NATO, şeful Pentagonului nu a dorit să comenteze articolul semnat de editorialistul David Ignatius.
'David Ignatius poate să scrie ce vrea, însă ce gândesc îmi aparţine numai mie şi nimănui altcuiva', a declarat el.
'Israelul a făcut cunoscut că are în vedere' lovituri aeriene, iar 'noi ne-am exprimat îngrijorarea' din acest motiv, a adăugat Panetta.
Potrivit Washington Post, şeful Pentagonului este de părere că loviturile israeliene ar putea avea loc în aprilie, mai sau iunie, înainte ca Iranul să intre într-o 'zonă de imunitate' şi să înceapă să producă bombe atomice.
Panetta a menţionat duminică, la postul de televiziune CBS, că Teheranul are nevoie de 'aproximativ un an' ca să producă suficient uraniu îmbogăţit pentru o bombă atomică, dacă se hotărăşte să deţină arma nucleară, şi de încă un an sau doi pentru ca să o instaleze pe un vector', cum ar fi o rachetă.
Statele Unite susţin că sancţiunile la adresa Iranului trebuie să-şi arate rezultatele şi continuă să privilegieze demersurile diplomatice cu scopul de a convinge Teheranul să renunţe la controversatul său program nuclear.
Israelul, care consideră ambiţiile nucleare iraniene ca pe o 'ameninţare existenţială', menţine suspansul în privinţa eventualelor lovituri aeriene asupra instalaţiilor nucleare ale Republicii Islamice.
În octombrie, mass-media din Israel au dat asigurări că premierul Benjamin Netanyahu şi ministrul apărării, Ehud Barak, sunt favorabili loviturilo