Preotul Vasile Olteanu organizează cursuri de chirilică, ca să mai aibă cine să citească documentele românilor scrise înainte de 1860
Nu sunt în programa şcolară, le facem în afara şcolii. Cam aşa a gândit directorul Muzeului Prima Şcoală Românească, prof. pr. Vasile Oltean, care vrea să organizeze cursuri gratuite… de paleografie chirilică, pentru elevii braşoveni. „Cursurile se adresează în special elevilor din clasele a IV-a, a VIII-a şi a XI-a, însă, dacă vor fi solicitări, vom extinde grupele de vârstă. Înscrierile încep din 1 decembrie, la Muzeul Primei Şcoli Româneşti şi, în funcţie de cum voi reuşi să fac grupele, vom porni şi cursurile. Eu cred că le sunt necesare aceste cursuri. Până la 1860, timp de o mie de ani, toate documentele, însemnările pe documente, pe monumente şi pe biserici au fost redactate în chirilică, iar în şcolile noastre nu se studiază deloc chirilica. Nici măcar la nivel universitar nu se studiază prea mult”, a declarat prof. pr. Vasile Oltean, care a predat, timp de zece ani, paleografie slavă, greacă, latină, la Facultatea de Litere a Universităţii „Transilvania” Braşov. Acesta speră că vor exista solicitări pentru formarea a şase-şapte grupuri, „astfel încât fiecare grupă să aibă cursuri o dată pe săptămână”.
Gratuit, cu diplomă de absolvire
Cursurile sunt gratuite şi se vor desfăşura la Muzeul Primei Şcoli Româneşti, iar absolvenţii vor primi, la finalizarea lor, şi diplome de atestare semnate de Mitropolia Ardealului, Inspectoratul Şcolar Judeţean şi directorul Muzeului. Preotul Vasile Olteanu organizează cursuri de chirilică, ca să mai aibă cine să citească documentele românilor scrise înainte de 1860
Nu sunt în programa şcolară, le facem în afara şcolii. Cam aşa a gândit directorul Muzeului Prima Şcoală Românească, prof. pr. Vasile Oltean, care vrea să organizeze cursuri gratuite… de p