Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şase! \"Garantat Vanghelie\" se luptă cu \"Garantat Antonescu\"

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 20 octombrie 2011 ·

Postul de candidat la primăria sectorului 6 este extrem de disputat în USL. Pentru a primi nominalizarea liberalul Rareş Mănescu, susţinut de Crin Antonescu se luptă intens cu Marian Vanghelie care a împins-o în faţă pe Ecaterina Andronescu. PSD şi PNL se bat atât de tare pe sectorul 6 deoarece în evaluările USL ar fi singurul pe care au şanse să-l smulgă de la PDL, în condiţiile în care primarul Cristian Poteraş este în declin de popularitate.

Liberalii par a abandona tot mai mult perspectiva unei candidaturi la Primăria sectorului 3, pentru variantă, mult mai atrăgătoare, a scaunului de edil la sectorul 6. Delegaţia Permanentă a filialei liberale a decis , marţi seară, în spatele uşilor închise, susţinerea în unanimitate a candidaturii trezorierului partidului, Rareş Mănescu la această funcţie.

Potrivit unor surse liberale, în sondajele interne realizate de PSD şi PNL la începutul acestui an, primăria sectorului 6 constituie cea mai uşoară ţintă din zestrea primăriilor actuale deţinute de PDL. Preferinţele populaţiei faţă de edilul Cristian Poteraş oscilează între 40% când vine vorba de gradul de satisfacţie faţă de activitatea acestuia, şi aproape 50% intenţie de vot.

Liberalii au furat startul campaniei

Indicatorii sunt mult mai mici faţă de cei înregistraţi în cazul altor primari PDL sau UNPR, cazul lui Liviu negoiţă şi Neculaio Onţanu care beneficiază de cote de peste 70 la capitolul satisfacţie faţă de prestaţia lor şi de 60-70% intenţii de vot în favoarea lor.

Cu un primar liberal, instalat confortabil la sectorul 1, în persoana lui Andrei Chiliman, liberalii mai ţintesc pentru o altă candidatură care să le mai aducă încă o primărie. Cu Onţanu şi Negoiţă consideraţi imbatabili la nivelul sectoarelor 2 şi 3, un Cristian Popescu Piedone şi un Vanghelie cu intenţii vădite de reînnoire a mandatului de edil în propriile

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum o ora
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 2 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 2 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 3 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 2 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum o ora
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

NATO condamnă „acțiunile rău intenționate” de pe teritoriul a șapte state membre

Wall-Street.ro acum o ora
Statele membre ale NATO s-au declarat "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o ameninţare la adresa securităţii lor", informează AFP, citată de Agerpres. Într-

Parlamentul sârb a aprobat guvernul de coaliţie condus de Milos Vucevic. Doi dintre membrii executivului sunt proruşi sancţionaţi de SUA

News.ro acum 3 ore
Parlamentul sârb a aprobat joi guvernul de coaliţie al premierului desemnat Milos Vucevic, care a spus că va fi un executiv "de continuitate", ce va trebui să conducă ţara balcanică prin provocările geopolitice din regiune şi tensiunile cu Kosovo, r

Profesor de religie din Bihor, SANCȚIONAT după o postare pe grupul de WhatsApp al clasei. Tatăl uneia dintre eleve l-a reclamat la conducerea școlii

Gandul acum 3 ore
Un profesor de religie din județul Bihor a fost sancționat, după ce a postat pe grupul de WhatsApp al clasei o manea cântată de Tzancă Uraganu. Mai mult, se făceau glume nepotrivite despre o profesoară de biologie din școală, care era mai severă. Ma

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/18°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

18°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

11°
joi

12°/14°
vin.

11°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
Timisoara
acum

18°
joi

12°/21°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°