Titus Corlăţean a declarat joi că aducerea lui Omar Hayssam în România denotă că statul a avut capacitatea şi instituţii puternice să realizeze un obiectiv extrem de important, dar a refuzat să menţioneze care a fost rolul MAE în această operaţiune.
“Am urmărit cu mare atenţie dezbaterile publice în această perioadă pe o temă de interes mare, public vorbind. Dar cred că aţi remarcat că MAE nu a făcut comentarii pe această temă. Cred eu că din dezbaterea aceasta publică, din păcate, aici, în România, uităm esenţialul: că statul român a avut capacitatea şi instituţii puternice să realizeze un obiectiv extrem de important – să aducă înapoi în ţară o persoană condamnată de justiţia română pentru acte de terorism împotriva unor cetăţeni români, condamnat la o pedeapsă de 20 de ani, de la care s-a sustras iniţial. Ceea ce este cel mai important este că statul român, prin pârghiile sale, prin instituţiile specializate, a reuşit – şi a demonstrat că este un stat puternic – să facă dreptate, astfel încât persoana condamnată să execute pedeapsa decisă de justiţia română”, a spus Corlăţean, într-o conferinţă de presă.
Pe de altă parte, Corlăţean a refuzat să precizeze ce rol a jucat Ministerul Afacerilor Externe în aducerea lui Hayssam în ţară. “Primul-ministru a spus foarte clar anumite lucruri. A făcut nominalizări de instituţii care au avut un rol mai mare sau mai mic în această operaţiune, între care şi MAE. Ce pot să vă spun este că aceste instituţii şi-au făcut datoria şi, ca în orice fel de astfel de operaţiuni, sunt şi date care nu sunt la nivelul comentariului public şi eu voi respecta regulile standard în orice ţară europeană, euroatlantică în acest tip de operaţiuni. Vreau să salut însă că statul român a demonstrat că are instituţii puternice, capabile să pună în aplicare obiectivele legate de securitatea naţională şi de sprijin pentru propriii cetăţen