Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Partidul lui Laszlo Tokes, înregistrat la tribunal

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 5 mai 2011 ·

Fostul deputat UDMR de Timiş Toro Tibor, unul dintre liderii Consiliului Naţional al Maghiarilor, a depus, astăzi, la Tribunalul Bucureşti, cererea de înfiinţare a unei noi formaţiuni politice: Partidul Popular Maghiar din Transilvania. Formaţiunea îl are ca mentor pe europarlemantarul Laszlo Tokes şi va milita pentru autonomia maghiarilor. Sursa: Mediafax

"Laszlo Tokes este pe undeva mentorul acestui partid. Noi suntem mândri de acestă etichetă, că suntem partidul lui Tokes. Laszlo Tokes este o persoanalitate marcantă cu un set de valori, dar el fiind europarlamentar nu poate avea funcţii în partid", a declarat Toro Tibor, citat de Agerpres, adăugând că noua formaţiune are peste 29.000 de semnături ale susţinătorilor partidului, inclusiv din afara Transilvaniei.

El a mai arătat că una dintre priorităţile formaţiunii este obţinerea autonomiei comunităţii maghiare, iar noul partid se doreşte o alternativă la UDMR şi Partidul Civic Maghiar.

"Diferitele forme de autonomie comunitară ale minorităţilor şi comunităţii maghiare figurează între priorităţile noastre (...) UDMR şi Partidul Civic Maghiar, cele două entităţi maghiare de pe eşicherul politic, pot să fie adversarii sau partenerii noştrii, depinde de ei. Noi pornim cu ideea că încercăm să umplem un gol în reprezentarea politică a comunităţii maghiare, un gol care nu a fost absorbit de cele două formaţiuni. Acum 20 de ani, când s-a înfiinţat UDMR ca unică reprezentare a comunităţii maghiare, a reuşit să obţină un milion de voturi, iar la ultimele alegeri din 2008, acest sprijin a scăzut la sub 400.000 de voturi. Înseamnă că există o mare comunitate de oameni care este în afara comunităţii politice. Scopul tuturor formaţiunilor maghiare este să mobilizeze această comunitate. Noi mizăm pe aceşti 600.000 de oameni şi încercăm prin toate mijloacele şi mai ales cu punerea în faţă a oamenilor curaţi,

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 3 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 5 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 8 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 3 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 5 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 9 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 9 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 11 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Vremea

București
acum

15°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
joi

10°/14°
Iasi
acum

13°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
joi

9°/13°
Constanta
acum

lun.

8°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
joi

11°/14°
Timisoara
acum

13°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°
joi

11°/19°