Volumul de poezii Jocuri de umbre (apărut la Editura PIM, Iaşi), al doctorului Corneliu Bârleanu, mai mult decât cel anterior, intitulat „Arabescuri“, este o elegie plină de nuanţe pe tema trecerii timpului: Trecut-au anii, când?, nu ştiu!/Si mult pământ călcat-am împreună,/Eram pe-atuncea mult prea viu./Acum păşesc încet şi rar,/Trist, vesel, uneori hoinar/Spre datina eternă şi străbună,/În palma Domnului ţărână. („Trecut-au anii“). Cu o intensitate metafizică mult mai redusă, replica la poezia lui Eminescu, Trecut-au anii, este îndrăzneaţă şi chiar reuşită. Ambele poeme sunt structurate de sentimentul unei cezuri în timp: Eminescu e înstrăinat de trecut – timpul de vrajă al doinelor şi ghicitorilor, al eresurilor –, urcând spre veghea încărcată de geniu a timpului; poetul Bârleanu îşi surprinde modificările de umoare şi ritm interior cu înţelepciune religioasă, acceptând destinul. Să nu greşim însă, printr-o lectură superficială, crezând că „devenirea întru ţărână“ ar însemna resemnare, neglijind sensul cuvântuluihoinar în ansamblul volumului. Cezura pe care conştiinţa timpului o introduce în curgerea continuă este trăită de poetul Bârleanu în registrul uman, profund, chiar dramatic, ca un revers a ceea ce odată a fost „mult prea viu“. E metafora unei morţi clinice care deschide viziunea „jocurilor de umbre“ ce lovesc geamul minţii,/Venite din hăuri unde colindă părinţii. Lectura volumului, făcută în cheia acestei cezuri – care introduce o noapte geroasă cu brumă într-un decor însorit – ne permite să percepem solemnitatea testamentului poetic: Să răsădesc am vrut în astă carte/Frânturi de gând în dor uitate,/Toate erau uşor de timp brumate/Ascunse în apa minţii-nvolburate.(„Gânduri uitate“). Criticul Ioan Holban, în prefaţa volumului, face o interpretare extrem de pertinentă a metaforei umbrei: „În Jocuri de umbre, umbra nu e lipsa luminii, nici sinonimul sim