Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un singur arestat în dosarul „Mită la Vama Halmeu”

Publicat in Adevarul, miercuri 13 iulie 2011 ·

Milionarul clujean Liviu Florian, acuzat de trafic de influenţă, este singurul căruia judecătorii i-au refuzat eliberarea. Avocatul lui Liviu Florian, Eugen Iordăchescu, susţine că milionarul nu beneficiază de un proces echitabil, întrucât dintre cei 5 inculpaţi este singurul care se află după gratii.

Liviu Florian a rămas singur după gratii, iar asta după ce recursul formulat de apărătorul său la Curtea de Apel Oradea a eşuat din nou, la începutul săptămânii. Miliardarul reţinut la 3 februarie a încercat de mai multe ori să obţină eliberarea din arest, fără succes însă. El este acuzat că a luat 130.000 de euro ca să intervină pe langă Şeful Vămilor, Radu Traian Mărginean, ca să o numească pe Nicoleta Dobrescu şefă la Vama Halmeu. După ce magistraţii de la Tribunalul Satu Mare i-au respins toate cererile de eliberare, soluţiile au fost menţinute şi de cei din Oradea pe motivul că acesta, în continaure, poate prezenta pericol în desfăşurarea judecăţii cauzei.

24 de săptămâni după gratii

Liviu Florian a fost reţinut alături de Nicoleta Dobrescu – fosta şefă a vămii Halmeu, omul de afaceri Ion Savu, Ioan Romeo Niţu – un fost angajat al unui Dutty Free din Satu Mare şi un alt om de afaceri Florin Feher la data de 3 februarie, în urmă cu circa 24 de săptămâni. Ei sunt cercetaţi pentru trafic de influenţă, cumpărare de influenţă şi complicitate la aceste infracţiuni. Trei din cei cinci implicaţi în dosar au fost arestaţi a doua zi după ce au fost reţinuţi, respectiv Florian, Savu şi Niţu. Pe parcurs apărătorii celor trei au încercat în repetate rânduri să-i scoată din arest. Ion Savu a fost eliberat la sfârşitul lunii trecute, iar Niţu a devenit un om liber la începutul săptămânii, la decizia Curţii de Apel Oradea.

„Nu e un proces echitabil“

După mai bine de cinci luni de cercetări şi trimitere în judecată, din lotul Halmeu singurul aflat încă

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 2 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Drone explozive şi rachete ghidate lansate de Hezbollah în nordul Israelului. „Un atac complex”

Ziare.com acum 28 minute
Mişcarea libaneză pro-iraniană Hezbollah a anunţat că a vizat sâmbătă, 27 aprilie, două poziţii militare în nordul Israelului, "în ripostă la atacurile inamicului" împotriva "locuinţelor civile" din sudul Libanului. Atacurile au provocat moartea a t

Hamas a difuzat o înregistrare cu doi ostatici israelieni. Ce spun aceștia despre premierul Benjamin Netanyahu VIDEO

Adevarul acum o ora
Gruparea islamistă palestiniană Hamas a difuzat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în cursul atacului lansat la 7 octombrie în sudul Israelului şi i-a dus în Gaza.

VIDEO SuperLiga: FC U Craiova 1948, victorie mare cu Universitatea Cluj

HotNews acum o ora
FC U Craiova 1948 continuă lupta pentru salvarea de la retrogradare, după ce s-a impus cu scorul de 3-2 în duelul cu Universitatea Cluj, în etapa cu numărul 7 a play-out-ului SuperLigii României. Jucatorii echipei U Craiova 1948Foto: Anca Tepei / Sh

Violențe la cele mai recente manifestaţii pro-palestiniene. Zeci de persoane au fost arestate la o universitate din Boston. „Insulte antisemite violente”

Ziare.com acum 2 ore
Aproximativ 100 de persoane considerate a fi manifestanţi pro-palestinieni au fost arestate sâmbătă dimineaţa, 27 aprilie, în campusul unei universităţi din Boston. Tabăra lor a fost evacuată de poliţie, potrivit unui comunicat al universităţii şi i

Trafic blocat pe DN2-E85, la Mărăşeşti, după ce o cisternă cu etanol s-a răsturnat pe carosabil /Șoferul a murit

G4Media acum o ora
Traficul este blocat, sâmbătă, pe drumul naţional DN2 (E85), la Mărăşeşti, după ce o cisternă cu etanol înmatriculată în Republica Moldova s-a răsturnat pe carosabil, şoferul fiind declarat decedat după ce a fost descarcerat, a informat Inspectoratu

Ce suspans! Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat cu emoții la Jocurile Olimpice de la Paris

Gazeta Sporturilor acum o ora
Mălina Călugăreanu (27 de ani) s-a calificat azi la Jocurile Olimpice 2024, câștigând turneul „6 Tickets to Paris” de la Differdange (Luxemburg), competiție continentală care trimite la Paris câte un scrimer european de la fiecare armă.

CORESPONDENȚĂ DIN SZEGED Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen, campioane europene: „Suntem fericite!”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen și-au completat la Szeged palmaresul cu titlul european obținut în proba de dublu vâsle categorie ușoară, ele având în istoria lor comună două titluri mondiale.

Şeful organizaţiei USR Iaşi, Flilip Havârneanu, anunţă că a depus plângere la CNCD împotriva premierul Marcel Ciolacu pentru „discriminarea moldovenilor”

News.ro acum 3 ore
Liderul filialei municipale Iaşi a USR, deputatul Filip Havârneanu, a anunţat că a depus plângere la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) împotriva premierului Marcel Ciolacu, pentru afirmaţiile acestuia la adresa Moldovei.

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 9 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Vremea

București
acum

17°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

16°
sâm.

7°/20°
dum.

10°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

17°
sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°
mar.

10°/23°