Cea mai recenta dezbatere din cadrul Intalnirilor Romaniei literare, desfasurata, ca si precedentele, la Clubul Prometheus si moderata de Ioana Parvulescu, a fost una cu scantei. Nici nu avea cum sa fie altfel, data fiind tema ei: A cui este literatura romana? Despre dreptul de autor si editarea clasicilor.
Desi eram destul de avizat asupra tensiunilor din sfera proprietatii intelectuale, am realizat, pe parcurs, ca aveam multe de aflat si cateva lucruri esentiale de inteles. Cunoscand blocajele datorate unor mostenitori sau abuzurile unor editori, nu aveam totusi acea structura legal-rationala in care sa integrez faptele, laolalta cu rezolvarea lor juridica. Daca am plecat cu o mai buna intelegere a fenomenului, aceasta se datoreaza in special lui Eugen Vasiliu si Anei Diculescu-Sova, participanti activi si ultracompetenti la dezbaterea cu pricina. Directorul adjunct al Oficiului Roman pentru Drepturile de Autor (ORDA) si la fel de cunoscuta avocata au abordat frontal problematica aceasta cu potential conflictual, venind insa cu acele nuantari, particularizari atat de necesare. "Faptele dicteaza dreptul", ne-a reamintit Ana Diculescu-Sova, aratand ca actiunile in justitie pot fi purtate atat de mostenitorii inselati, cat si de editorii abuzati. Articolul 33 din Legea Drepturilor de Autor prevede, dupa cum a punctat Eugen Vasiliu, utilizarea de texte cu o intreita conditie: citatele sa fie conform bunelor uzante; preluarea de fragmente sa nu contravina exploatarii normale; detinatorul drepturilor sa nu fie prejudiciat material si moral.
Ar trebui sa citim cu maxima atentie aceasta lege, atat in litera, cat si in spiritul ei; si ar trebui, de asemenea, sa facem cunoscute acele cazuri in care s-a ajuns la un blocaj cultural. Cand un editor tine in sertar opera unui scriitor important, fara s-o publice intr-un interval de timp rezonabil (vezi Editu
