Meciurile de pregătire disputate de Steaua în Spania și în Turcia au devenit, din păcate, prilej de polemică, ba și de scandal. Tocmai pentru că discutăm pe marginea unor “amicale” ce-au urmărit verificarea unor jucători înaintea obținerii de victorii, nu era cazul să iasă tărăboi chiar dacă băieții lui Reghecampf au pierdut 4 teste din 7 și au învins în unul singur! Evident, un bilanț sub ce se aștepta de la liderul detașat al Ligii 1.
În consecință, Reghe s-a trezit luat la întrebări, între alții, de Puiu Iordănescu, dojenit, tras de urechi. Surprinzător, intervențiile generalului l-au iritat într-atît pe tehnicianul stelist încît s-a răstit la preopinent și i-a cerut să nu se mai bage unde nu-i fierbe oala! L-a somat să-și păstreze părerile pentru el și, cel mai nimerit, să închidă gura!
În ideea că a făcut dintr-o echipă ștearsă, rătăcită în pluton, o campioană de toamnă autoritară și uneori seducătoare , merit imposibil de contestat, Reghe s-a socotit nedreptățit de Iordănescu. N-avea însă motiv să se simtă și deranjat deoarece, deși a dramatizat situația, generalul nu i-a vrut răul. Plus că de cele mai multe ori critica ajută.
Orgolios, Reghecampf a exagerat în clipa în care i-a interzis ex-parlamentarului să mai vorbească despre Steaua și, în ansamblu, despre fotbal! Ca să-l citez pe Lăcătuș, dacă nici Iordănescu, cîștigător al Cupei Campionilor Europeni ’86 cu Steaua și ales antrenorul secolului XX, nu-și poate da cu părerea despre fotbal, atunci cine poate?!
Cum Reghecampf e tînăr și, în opinia mea, valoros, lui i se trec cu vederea asemenea răbufniri. Mai scăpăm caii noi, ăștia mai vîrstnici, darămite cei lipsiți de experiență. Altminteri, Reghe trebuie să înțeleagă că există în sport, pentru că la acest domeniu ne referim, o categorie de oameni care nu pot fi niciodată jigniți, niciodată înjurați. La ei trebuie privit