„Plicticos!”. Acesta a fost verdictul lui Radu Mazăre pentru piesa de teatru „Toţi cinci”, la care a fost invitat, marţi seară, de şeful său de partid, Mircea Geoană, care şi-a sărbătorit ziua de naştere, la Teatrul Bulandra, în prezenţa a numeroşi oameni politici, de cultură, de afaceri, sportivi şi ziarişti. „Am văzut o piesă de teatru proastă. Din păcate au fost destul de puţini care au avut curajul să o spună, dar şi mai puţini cei care au avut curajul să se ridice şi să iasă afară. Eu asta am făcut. Ce puteam să fac... era îngrozitor de proastă”, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, liderul PSD Constanţa. Piesa nu a fost nici pe departe pe gustul lui Radu Mazăre, el apreciind chiar că părea jucată într-un „ospiciu de nebuni”. „Era o piesă de teatru care mi s-a părut că este jucată într-un ospiciu de nebuni. Îmi pare rău că trebuie să spun lucrul acesta, dar noi avem actori buni, mie îmi place să merg la teatru, ştiu toate filmele făcute, dar asta a fost o piesă de teatru proastă. Mie nu mi-a plăcut şi ştiţi că dacă nu-mi place, spun”, a adăugat primarul Constanţei. Spre deosebire de Mazăre, Mircea Dinescu şi Stelian Tănase au părut că apreciază spectacolul de la Bulandra la care au fost şi ei invitaţi de liderul PSD. Amândoi au urmărit piesa până la final. La fel au procedat şi ceilalţi oaspeţi ai lui Geoană, printre care s-au aflat Nadia Comăneci, Andreea Esca, Camelia Şucu, Gheorghe Hagi, Ilie Năstase. Înaintea spectacolului, acesta din urmă i-a urat preşedintelui social-democrat să fie sănătos şi „să mai facă un copil, doi, dacă poate, că-i tânăr”. Fiecare a venit cu flori şi cadouri. Printre ultimii sosiţi la teatru a fost chiar Radu Mazăre. Îmbrăcat excentric, cu pantaloni albi şi sacou verde, la care a asortat pantofi de asemenea verzi, acesta şi-a făcut apariţia la braţ cu o domnişoară înaltă, ce purta o rochie albastră scurtă şi mulată