Japonezii de la Sony au o nouă vedetă pe piaţa smartphone-urilor anul acesta. Se numeşte Xperia Z şi a fost prezentat la Mobile World Congress din Barcelona.
Oficial, Xperia Z şi-a făcut apariţia la Consumer Electronics Show din Las Vegas, dar Sony l-a adus şi la MWC 2013 pentru a-i demonstra încă o dată calităţile de laudă. Cei de la playtech.ro au fost acolo şi au testat telefonul. Apa nu este o problemă şi fizic telefonul nici nu pare atât de mare pe cât ar indica cei 5 inci cu care este dotat.
Acest smartphone are un ecran de 5 inci full HD - asta se traduce într-o densitate a pixelilor de 441 ppi, vine cu un procesor quad-core de la Qualcomm, memoria RAM este de 2GB şi stocarea se realizează într-un spaţiu de 16GB, dar şi pe carduri microSD. Ar trebui să fie vedeta acestui început de an, dar procesorul este o generaţie mai veche, un Snapdragon S4 Pro, în timp ce LG sau HTC trec la Snapdragon 600 (ex.: HTC One).
Telefonul Xperia Z mai are o cameră foto de 13 megapixeli, o interfaţă editată de Sony şi vine cu o rezistenţă sporită la apă şi praf. „Fără îndoială Xperia Z este unul dintre cele mai interesante modele Sony de până acum, dar parcă totuşi îi lipseşte acel ceva care l-ar fi făcut un smartphone excepţional“, susţine Victor Rizescu pentru PlayTech.
Xperia Z, la prima vedere
Un test de rezistenţă pentru Xperia Z