La sfârşitul săptămânii trecute, la Instituţia Prefectului a sosit o
delegaţie a Curţii Constituţionale Supreme a Republicii Arabe Egipt, condusă de domnul Farouk Ahmed Sultan, preşedintele Curţii.
Din partea română, delegaţia egipteană a fost însoţită de domnul Augustin Zegrean, preşedintele Curţii Constituţionale a României, şi de alţi reprezentanţi ai acesteia. Oficialii s-au întâlnit cu prefectul Ion Gonţea cu care au discutat modul de organizare al sistemului administrativ din România şi principalele atribuţii ale Instituţiei Prefectului, acesta fiind subiectul principal al unei serii de întâlniri pe care Delegaţia Curţii Constituţionale Supreme a Republicii
Arabe Egipt a avut-o în derulare în perioada 15 – 20 noiembrie în mai multe instituţii de profil din ţară. Delegaţia egipteană a
continuat cu o întâlnire cu reprezentanţii Curţii de Apel Braşov, după care a vizitat unele obiective turistice de interes din
municipiu şi împrejurimi. La sfârşitul săptămânii trecute, la Instituţia Prefectului a sosit o
delegaţie a Curţii Constituţionale Supreme a Republicii Arabe Egipt, condusă de domnul Farouk Ahmed Sultan, preşedintele Curţii.
Din partea română, delegaţia egipteană a fost însoţită de domnul Augustin Zegrean, preşedintele Curţii Constituţionale a României, şi de alţi reprezentanţi ai acesteia. Oficialii s-au întâlnit cu prefectul Ion Gonţea cu care au discutat modul de organizare al sistemului administrativ din România şi principalele atribuţii ale Instituţiei Prefectului, acesta fiind subiectul principal al unei serii de întâlniri pe care Delegaţia Curţii Constituţionale Supreme a Republicii
Arabe Egipt a avut-o în derulare în perioada 15 – 20 noiembrie în mai multe instituţii de profil din ţară. Delegaţia egipteană a
continuat cu o întâlnire cu reprezentanţii Curţii de Apel Braşov, după care a viz