Suntem în 20 Mai 2010. Au trecut 20 de ani de la primele alegeri libere din România postdecembristă. Frontul Salvării Naţionale obţinea atunci peste 66% din voturi. Un scor absolut zdrobitor şi pentru Ion Iliescu - 85,07%. La doar cinci luni de la ieşirea din comunism şi dictatură, partidele istorice - PNL şi PNŢCD - sufereau un eşec usturător.
Pentru că majoritatea absolută a voturilor s-au îndreptat spre formaţiunea cu cei mai mulţi comunişti în rândurile sale, 20 Mai 1990 a fost numită şi Duminica Orbului. Marea masă a votanţilor era orbită de succesul echipei care înlăturase cuplul Ceauşescu. Un faimos agent sovietic, influent în primele zile ale evenimentelor din Decembrie '89, spunea că românii vor avea nevoie de 20 de ani pentru a înţelege democraţia.
Anul 1990 a consacrat în viaţa publică un nume de care s-au legat şi dezlegat atât de multe în politica românească: Ion Iliescu. Cu bune şi cu rele, Ion Iliescu a marcat profund viaţa politică românească. Incidentele grave şi nerealizările primului mandat şi jumătate (1990-1996) au fost reechilibrate în al doilea (2000-2004), printr-o atitudine mai relaxată şi evident mult mai benefică din punct de vedere politic.
Partizanii lui Ion Iliescu vor fi de acord, adversarii lui vor înjura ca la uşa cortului ce am să spun. Nu a fost un preşedinte perfect, dar e cel mai raţional şi experimentat om politic pe care l-a avut România după căderea lui Ceauşescu.
Dacă m-ar fi întrebat cineva cum văd ziua de 20 Mai după 20 de ani, mi-aş fi imaginat cu totul altceva decât trăim acum. Recunosc, statutul de membru NATO şi UE îmi dă un confort. Sau poate singura garanţie că nu o mai putem lua înapoi spre dictatură, deşi unii, acolo sus, se comportă exact ca în comunism.
Drama acestui stat român chinuit e următoarea, în viziunea mea. După atâta amar de vreme şi atâtea zeci
