Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Revoluţia transparentizării costurilor la credite din vară se învăluie în ceaţă

Publicat in Ziarul Financiar, miercuri 15 decembrie 2010 ·

Grupurile de clienţi nemulţumiţi de la BCR şi Volksbank, care au mers în instanţă pentru a obţine eliminarea din contracte a unor clauze pe care le considerau abuzive, încheie anul fără un rezultat cert. Instanţele au respins cererile lor de suspendare a plăţii ratelor pe perioada judecării proceselor, iar termenele stabilite pentru discutarea fondului sunt abia în toamna viitoare.

"Puterea economică s-a dovedit mai mare decât puterea celor mulţi", comentează avocatul Gheorghe Piperea, desemnat de mai multe grupuri de clienţi să le reprezinte interesele în instanţă. Cea mai recentă astfel de decizie a fost dată vineri, în procesul în care peste 1.000 de clienţi ai Volksbank au cerut suspendarea plăţii ratelor pe perioada procesului. El spune că a înaintat recurs faţă de aceste decizii, însă acestea se vor judeca abia în 2011.

În paralel, procesul de transformare în lege a Ordonanţei 50 aparent s-a blocat la nivelul discuţiilor în cadrul Comisiei de buget-finanţe din Camera Deputaţilor, care are rol decizional. Chiar ieri deputaţii au amânat din nou dezbaterea, după ce discuţiile au fost abandonate în mai multe rânduri din cauza lipsei de cvorum. Au rămas să fie tranşate problemele cele mai importante - aplicarea noilor reglementări inclusiv pentru creditele vândute înainte de 21 iunie, data intrării în vigoare a ordonanţei şi împuternicirea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor de a suspenda activitatea de creditare pentru băncile care încalcă reglementările.

Clienţii sunt nemulţumiţi că bancherii au ales să păstreze neschimbat costul creditelor la nivelul din iunie, iar pentru asta au redenumit sau comasat anumite comisioane, care nu mai erau permise de noile reglementări.

În paralel, dobânzile au fost indexate la indicatori transparenţi, dar prin aplicarea unor marje fixe foarte ridicate. Textul ordonanţei este interpretat d

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedinta Georgiei a blocat legea „agenţilor străini” care a provocat proteste uriaşe în ţară

Mediafax acum 8 ore
Preşedinta Georgiei a respins legea care a declanşat săptămâni de proteste de stradă, potrivit BBC. Marţi, parlamentarii au adoptat legea controversată care cere ONG-urilor şi presei independente care primesc peste 20% din finanţare de la donatori s

Armata israeliană a găsit cadavrul unui alt ostatic ucis pe 7 octombrie. Bărbatul se plimba cu bicicleta când a început atacul Hamas

Ziare.com acum 7 ore
Armata israeliană a anunţat sâmbătă, 18 mai, că forţele sale care operează în Fâşia Gaza au recuperat cadavrul unui ostatic ucis de Hamas în atacul din 7 octombrie. Trupul lui Ron Binyamin a fost găsit alături de alţi trei ostatici ucişi, a căror re

ANR Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi, suspendată

Ziua Constanta acum 7 ore
Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi în urma naufragiului a fost suspendată din cauza lăsării întunericului. Vă reamintim că accident de navigaţie a avut loc în această dimineaţă la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe. Alerta

Superliga: CFR Cluj – Farul Constanţa 5-1. Clujenii vor evolua în Conference League

News.ro acum 6 ore
Echipa CFR Cluj a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 5-1, formaţia Farul Constanţa, în ultima etapă din play-off-ul Superligii. Echipa lui Dan Petrescu va juca în Conference League. Clujenii aveau nevoie de victorie pentru a fi siguri că î

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum 9 ore
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 11 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropierea de Sfântu Gheorghe au fost suspendate. Anunțul Autorității Navale Române

Ziare.com acum 7 ore
Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au anunţat sâmbătă seara, 18 mai, că au fost suspendate căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropiere de Sfântu Gheorghe. „Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi

Şef al Poliţiei de Frontieră Galaţi, implicat într-un scandal sexual în care apare o adolescentă

Mediafax acum 13 ore
Ancheta a început după descoperirea unei conversaţii între adolescenta de 14 ani, din judeţul Brăila, şi şeful Poliţiei de Frontieră Galaţi, susţin surse apropiate anchetei. „Referitor la informaţiile apărute în spaţiul public cu privire la un facto

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinare a premierului Slovaciei, plasat în arest preventiv de un tribunal

G4Media acum 12 ore
Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea de cuvânt a instanţei, Katarina Kudjakova, citată de TASR, AFP şi Reuters, tra

Rusia acuză Ucraina că lovește teritoriul rusesc cu bombe ghidate franceze şi rachete anti-radar americane

HotNews acum 10 ore
​Rusia a acuzat sâmbătă Kievul că a atacat regiunea rusă Belgorod, situată la graniță, cu bombe ghidate franceze Hammer şi cu rachete anti-radar americane HARM, transmite AFP. Ruși construind fortificații în regiunea BelgorodFoto: east2west news / W

Vremea

București
acum

12°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/23°
mie.

12°/22°
Iasi
acum

10°
dum.

10°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/25°
Constanta
acum

dum.

9°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

dum.

9°/22°
lun.

12°/23°
mar.

12°/22°
mie.

11°/20°
Timisoara
acum

14°
dum.

14°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°
mie.

14°/23°