Lichidatorii companiei Rulmentul SA au anunţat, ieri, că în maximum două săptămâni va fi organizată o nouă Adu-nare Generală a Creditorilor societăţii pentru prezentarea unei noi strategii de valorificare a activelor. Între timp, însă, continuă licitaţiile pentru vânzarea „la pachet” a bunurilor imobile ale societă-ţii, la care nu se prezintă, însă, niciun ofertant. Ieri a avut loc cea de-a 29-a astfel de licitaţie.
„Noi am început demersurile legale pentru dezmembrarea a trei active imobile, dar termenele legale pentru aprobarea dezmembrării sunt destul de lungi, adică ar mai trebui să treacă o lună până să le putem scoate la vânzare”, a declarat Vasile Godâncă-Herlea, lichidator în cadrul Casei de Insolvenţă Transilvania, firmă care alături de RVA Insolvency Specialists formează consorţiul de lichidatori al companiei braşovene.
Utilajele societăţii Rulmentul SA au fost achiziţionate, săptămâna trecută, de compania Silnef MG SRL Braşov, aceasta câştigând licitaţia la care a participat împreună cu compania Rommetalcom SRL Popeşti-Leordeni, oferind 2,5 mi-lioane de euro. Dragoş Moldoveanu, re-prezentantul lichidatorului RVA Insolvency Specialists SPRl Bucureşti, care formează consorţiul de lichidatori îm-preună cu Casa de Insolvenţă Transilvania Cluj-Napoca, ne-a declarat că firma câştigătoare trebuie să achite întregul preţ în 60 de zile. „Garanţia de 10% depusă, de 250.000 de euro, se constituie în avans, iar în termen de 15 zile trebuie să achite 675.000 de euro. În termen de 60 de zile, compania câştigătoare va trebui să achite şi restul de 1,575 milioane de euro. Până atunci, utilajele sunt ale companiei Rulmentul”, a explicat Moldoveanu.
Creditorii Rulmentul au acceptat, luna trecută, dezmembrarea a trei din activele imobile ale companiei -cantina, un teren şi o hală neterminată - acestea urmând să fie vândute separat. „Noi ce-rusem dezmembra