Asociaţia „Friends of Opera” îşi face debutul în spaţiul public în data de 30 septembrie a.c., organizând, în parteneriat cu ArtMark şi Opera Naţională Bucureşti, în Foaierul galben al ONB, începând cu ora 19:00, licitaţia tăcută a unor obiecte care au aparţinut câtorva dintre cei mai iluştri artişti români – cântăreţi şi balerini.
În avanpremiera noii stagiunii, Asociaţia „Friends of Opera” şi-a propus ca, prin acest eveniment, să colecteze primele fonduri, destinate deschiderii unui magazin de suveniruri în foaierul Operei, după modelul marilor teatre lirice din lume.
Încasările punctului comercial astfel creat vor fi puse, integral, la dispoziţia Operei Naţionale Bucureşti, pentru completarea resurselor sale financiare insuficiente, afectate grav şi de perioada de recesiune prin care trece economia românească.
Elena Dacian, Florin Diaconescu, Constantin Gabor, Veronica Gârbu, Ruxandra Donose, Ileana Iliescu, Marina Krilovici, Hero Lupescu, Daniel Magdal, Lucian Marinescu, Ionel Voineag, Emil Marinescu, Lucian Marinescu, Vasile Martinoiu, Marina Mirea, Elena Moşuc, Octavian Naghiu, David Ohanesian, Constantin Petrovici, Elena Simionescu, Ludovic Spiess, Cornel Stavru, Sanda Şandru, Valentin Teodorian, Leontina Văduva sunt cei care au folosit, într-un anume moment al carierelor lor excepţionale, obiectele oferite spre a fi licitate.
Înfiinţată de 18 iubitori ai genului liric, convinşi că prezentul Operei are nevoie de catalizarea tuturor eforturilor şi energiilor pentru a asigura viitorul primei scene lirice a ţării, cu scopul exclusiv de a susţine, prin cele mai diverse mijloace, activitatea Operei bucureştene, Asociaţia „Friends of Opera” este condusă, în acest moment, de un Consiliu Director alcătuit din Gilda Lazăr – Preşedinte, Virgil Niţulescu – Vice-Preşedinte, Viorel Cataramă, Dana Cristescu şi Sever Voinescu – m