La mai puţin de 50 de kilometri de Cluj-Napoca, satul Mărişel se întinde între apele Răcătăului şi ale Someşului Cald, poartă de intrare în lumea de poveste a Apusenilor. Viaţa aici a fost aspră dintotdeauna, iar mărturie sunt strămutările de populaţie în locuri cu pământ roditor. Printre familiile stămutate în localitatea sătmăreană Marna s-a numărat şi cea a lui Răzvan Roşu, un tânăr de 21 de ani, care înainte de a ajunge la vârsta majoratului a hotărât să afle povestea neamului său.

A învăţat semnalele străvechi de tulnic, a scris o carte despre străbunicul lui, Picu Condrii, iar acum îşi înalţă o casă prin lucrul mâinilor lui. Răzvan Roşu este student la Etnologie, la Universitatea din Cluj, însă cel de-al doilea an îl urmează la Viena, unde, prin concurs, a obţinut o bursă în antropologie. Neputându-se despărţi de tulnic, l-a luat cu el, obţinând toate aprobările speciale pentru a da semnale din capitala vechiului imperiu... Din Mărişel, Marna sau Cluj, în fiecare zi, la răsărit şi la apus, Răzvan sună din tulnic, chemând şi petrecând astfel Soarele prin magia acestui instrument străvechi. Astăzi, în Ţara Moţilor, puţini mai sunt cei care ştiu să transmită peste munţi semnale de tulnic.

În aceste locuri, în crângul Ruseşti de pe valea Someşului Cald, dintre comunele Mărişel şi Râşca, trăieşte şi badea Vădan Niculaie a Petrii Curtii, cum i se spune în sat. Are 90 de ani, însă vârsta nu i se lasă citită pe chip. Pe badea Niculaie a Petrii Curtii l-am întâlnit la Bucureşti, înainte de Crăciun, când a venit cu Răzvan la Sala Radio, ca inviţaţi speciali ai lui Grigore Leşe în concertul de colinde. Poveştile lui badea Niculaie te poartă într-o lume dispărută. Devii astfel părtaş al vremurilor apuse în care bătrânii satului purtau chică, precum Horea, şi făceau pace în hotar, împreună cu preotul.

Badea Niculaie a făcut casă şi moară în Ruseşti, iar