Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A rămas doar Sorana! Cîrstea şi-a egalat cea mai bună performanţă la Australian Open

Publicat in Pro Sport, joi 17 ianuarie 2013 ·

Cîrstea este singura româncă prezentă în turul 3 la Melbourne în turneele de simplu, după 1-6, 6-3, 6-2 cu Kristyna Pliskova

Sorana şi-a egalat cea mai bună performanţă la Australian Open, consemnată la ediţia precedentă, şi se pregăteşte de un meci cu Na Li

Sorana Cîrstea a rămas singura reprezentantă a României, din cele şase prezente la startul Australian Open. Ea a reuşit să pătrundă în clubul select al celor mai bune 32 de jucătoare. Eleva lui Victor Ioniţă a făcut ieri dimineaţă pasul în turul 3 după un succes cu emoţii obţinut în faţa cehoaicei Kristyna Pliskova (nr. 106 mondial). Nici nu începuse bine meciul, iar Sorana s-a trezit condusă cu 1-0 la seturi (6-1), după aproximativ 21 de minute de joc. Pe lângă faptul că şi-a cedat serviciul în două rânduri, returul nu i-a mers sub nicio formă.

Cîrstea n-a mai ratat însă şi debutul setului secund, iar primele şanse de break pe care şi le-a creat le-a şi fructificat. Românca a ajuns în două rânduri în situaţia de a face break-ul şi nu a ratat nicio ocazie, motiv pentru care a şi reuşit să facă diferenţa şi să restabilească egalitatea: 6-3. "Decisivul" a găsit-o pe Sorana în vârf de formă, iar jocul l-a condus de la început şi până la sfârşit. Cu încă două break-uri fructificate Cîrstea a încheiat setul cu 6-2, astfel că la final şi-a asigurat un premiu de aproximativ 75.000 de dolari şi 160 puncte WTA.

În urma succesului cu Pliskova, românca şi-a egalat cea mai bună performanţă, realizată în 2012. Totodată, şi-a asigurat un meci de zile mari în faţa chinezoaicei Na Li (China), numărul 6 mondial. Scorul meciurilor directe este de 3-1 pentru adversară, succesul Soranei fiind consemnat anul trecut, la Wimbledon.

Într-o altă partidă disputată în ziua a treia la Australian Open, Irina Begu a pierdut cu 6-3, 6-3 în faţa polonezei Agnieszka Radwanska.

Cîrs

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 41 minute
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Macron și Jinping propun un ”armistiţiu olimpic” în toate teatrele de război pe durata desfăşurării JO de vară de la Paris VIDEO

Ziare.com acum 15 minute
Emmanuel Macron şi Xi Jinping, preşedinţii Franţei şi Chinei, au pledat luni, 6 mai, pentru un "armistiţiu olimpic" în toate conflictele din lume pe durata desfăşurării Jocurilor Olimpice de vară de la Paris. Acest armistiţiu ar putea fi, de asemene

Marius Tucă Show începe marți, 7 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Gandul acum 12 minute
Marius Tucă Show începe marți, 7 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Ma

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 2 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 9 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum o ora
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 2 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 3 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

ANM - Vremea se va răci în majoritatea regiunilor din România, în zilele care urmează, însă temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

News.ro acum 6 ore
Meteorologii anunţă că vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile. Cu toate acestea, de la mijlocul săptămânii viitoare, maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei pentru în intervalul 6 - 19 mai. P

Superliga: UTA a învins FCU Craiova, scor 3-1, în play-out

News.ro acum 2 ore
Echipa UTA Arad a învins luni, pe teren propriu, scor 3-1, formaţia FCU Craiova, în etapa a opta a play-out-ul Superligii. UTA Arad s-a impus cu 3-1 după ce a condus cu 3-0. Luckassen a deschis scorul în minutul 6, Rareş Pop a făcut 2-0 în minutul 3

Vremea

București
acum

21°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
Iasi
acum

19°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
Constanta
acum

12°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

11°/22°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

9°/12°
Timisoara
acum

21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°