Daca inalta ierarhie biserceasca e cea care alege, intr-un viitor mai apropiat sau mai indepartat, momentul canonizarii, oamenii de rind din partea locului, care i-au cunoscut bine pe calugarii venerati la Secu, i-au canonizat deja, si pe Antim, si pe Vichentie: cind vin la manastire, primul lucru pe care-l cer e... sa-i vada pe sfinti! A doua zi de Craciun, desi intr-o stare de sanatate nu tocmai grozava, am facut, cu doi prieteni, Narcisa si Matei, o scurta iesire pe la citeva manastiri din judetul Neamt. Drumul era destul de bun, doar pe mici portiuni ud sau cu noroi si zapada, vremea ingaduitoare - e drept, la un moment dat ne-a prins si o ploita cu soare, care a facut sa apara curcubeul, dar in rest soarele stralucea chiar orbitor pentru ochii nostri pregatiti de iarna. Gratie lui Matei, implicat in proiecte cu impact cultural, am descoperit pentru prima data manastirea Horaita - ridicata in secolul al XIX-lea, dar, potrivit unor documente, datind din secolul al XV-lea. Principalul ei ctitor - si primul ei staret - a fost arhimandritul Irinarh Roseti, care, la virsta de peste 60 de ani (1837), imbolnavindu-se, s-a hotarit sa mearga sa se inchine la Locurile Sfinte; aici, in anul 1859, incepe constructia unei mari biserici de piatra pe muntele Tabor, intru slavirea Schimbarii Domnului la Fata; moare inainte de a reusi s-o termine... Biserica manastirii Horaita, cu hramul "Pogorirea Duhului Sfint", ne-a impresionat prin simplitatea, rafinamentul coloristic al interiorului si ne-a miscat cu chipul in argint al Maicii Domnului, "Izbavitoarea de seceta", a carui copie, prinsa intr-o rama modesta, prietenii mei au cumparat-o si mi-au daruit-o pe loc. Toate astea, plus splendidul peisaj din Subcarpatii Stinisoarei in care e situata Horaita ne-a determinat sa facem planuri de revenire cind vremea va fi calda. Am trecut apoi, fara sa ne oprim, fiindca fusesem de multe or