Bulgarul a reînceput antrenamentele, apelând la o mască specială
Partida cu CFR Cluj (0-0), din etapa trecută, nu va fi uitată prea uşor de microbişti, după episodul accidentării horror a lui Milanov de către Cadu. În tentativa de a degaja o minge, căpitanul CFR-ului l-a lovit cu piciorul în faţă pe bulgar, care a fost transportat de urgenţă la spital. Verdictul: doi dinţi rupţi şi alţi trei care se clătinau serios. Pentru investigaţii amănunţite, apărătorul de 28 de ani s-a deplasat Sofia, de unde s-a întors cu veşti bune.
Deşi s-a vehiculat că Milanov va lipsi mai mult de o lună de pe teren, se pare că acesta şi-a revenit spectaculos. A reînceput antrenamentele cu vasluienii încă de joia trecută, a făcut deplasarea cu echipa la Tîrgu Jiu, şi are şanse să joace chiar azi, cu Pandurii. Dacă va intra, bulgarul va fi nevoit să poarte o mască de protecţie.