Societatile de investitii financiare s-au apreciat, in medie, cu peste 0,5% in sedinta de tranzactionare de luni a Bursei de Valori Bucuresti (BVB), in vreme de ceilalti doi indici au inchis in usoara scadere. Valoarea tranzactiilor incheiate a inregistrat un nivel scazut, de doar 18,78 milioane de lei, echivalentul a 5,11 milioane de euro.
Astfel, indicele compozit al Bursei, BET-C, a pierdut 0,22%, ajungand la 5.222,48 puncte, iar BET, indicele care arata evolutia celor mai lichide zece titluri listate, s-a depreciat cu 0,11%, la 7.359,91 puncte. BET-FI, indicele celor cinci societati de investitii financiare, a fost singurul care s-a apreciat, ajungand la 53.034,93 puncte, cu 0,53% peste nivelul de vineri.
SIF Transilvania s-a clasat pe primul loc in topul lichiditatii, avand un rulaj de 2,66 milioane de lei, urmate de cele ale SIF Muntenia si BRD - Groupe Societe Generale, cu un rulaj de 1,98 milioane de lei, respectiv 1,86 milioane de lei. Actiunile SIF Moldova s-au situat pe locul patru, cu o valoare a schimburilor de 1,87 milioane de lei, iar SIF Banat Crisana a ocupat pozitia a cincea, cu 1,83 milioane de lei.
Cele mai importante cresteri de pret le-au inregistrat actiunile Policolor (14,93%), Romcarbon Buzau (11,48%) si Aerostar (9,59%), in vreme ce in topul scaderilor se gasesc titlurile Electroaparataj (-14,55%), Carbochim (-3,82%) si Condmag (-3,33%).
Drepturile de alocare Teraplast au incheiat sedinta de luni la un pret de 0,87 lei, nivel cu 1,14% mai scazut decat cel din sedinta precedenta, tranzactiile cu aceste titluri inregistrand un rulaj de 234.502 lei.
Pe piata derivatelor au fost incheiate 291 de contracte avand ca activ suport titlurile SIF Moldova si SIF Oltenia cu scadenta pe luna iunie si 30 de contracte futures avand ca activ suport titlurile SIF Oltenia cu scadenta pe luna septembrie.