Fostul deputat PDL Alin Trăşculescu, acuzat de către DNA de trafic de influenţă, a fost numit în postul de şef al Registrului Auto Român, filiala Vrancea, informează România TV.
Trăşculescu susţine că nu a făcut decât să-şi reia postul din care a fost suspendat după ce a obţinut mandatul de deputat de Vrancea, în anul 2008.
"Eu am fost suspendat. Am fost director înainte de a fi deputat", a declarat Alin Trăşculescu pentru România TV.
Deputatul PDL Alin Trăşculescu este cercetat pentru trafic de influenţă, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată şi instigare la spălare de bani. Pe 20 noiembrie 2012, Trăculescu a demisionat din calitatea de deputat înainte de votul din Camera Deputaţilor privind autorizarea reţinerii sale de către procurori.
Trăşculescu, reţinut de procurorii anticorupţie, a fost eliberat din arestul Poliţiei Capitalei, după ce a expirat ordonanţa emisă pe numele lui.
În acelaşi dosar a fost reţinut şi complicele lui Trăşculescu, Marian Valeriu Calotă, asociat şi administrator al SC Maryna Exclusiv SRL, după ce a fost prins în flagrant delict când lua 50.000 de lei, bani pe care urma să îi dea lui Trăşculescu.
Referatul DNA prin care procurorii au cerut Camerei Deputaţilor să încuviinţeze o posibilă reţinere a deputatului Alin Trăşculescu conţine o relatare a unei întâlniri dintre deputat, omul de afaceri Marian Calotă şi denunţător, întâlnire ce ar fi avut loc într-unul din birourile pe care grupul parlamentar PDL le deţine în Palatul Parlamentului. Atunci Trăşculescu ar fi sugerat că are nevoie de 200.000 de euro pentru campania electorală.