Imprudent sau vizionar, Matei Vişniec îi îndemna pe regizori, prin anii ’90, într-un avertisment ce preceda volumul său Teatru descompus sau omul pubelă, să găsească un anume „culoar“, să imagineze o succesiune a fragmentelor alese după plac, pe scurt, să facă ce vor. Căci acest text în 24 de module este perfecta definiţie a ceea ce Umberto Eco numea, pe vremuri, una opera aperta, un text deschis la toate posibilităţile, la toate delirurile. Am văzut astfel versiuni de la cap la coadă sau invers, cu unul sau cu mai mulţi actori, cu păpuşi sau cu marionete din cartoane şi deşeuri, lada de gunoi în toată splendoarea ei impudică, şi, în fine, am văzut recent un „om pubelă“ prins între paginile unei cărţi. Supremă „apoteoză“, căci e vorba de o carte-obiect, dar obiect de artă, unde cuvîntul sau dublul său grafic se lasă prinse într-un dialog subtil cu imaginile-viziuni ale unor graficieni complici. Întîlnirea s-a produs în cadrul unei expoziţii, Ecritures, atmosphères et personnages, într-o galerie pariziană nu departe de Champs Elysées, Galeria Paul Amarica, cu desene, picturi și două cărţi de artist semnate de Andra Bădulesco Vişniec şi Iuri Isar. Mai întîi a fost, deci, cuvîntul, totul a plecat de la textele lui Vişniec. De fapt, nici unul dintre artiştii coautori nu face efortul să se adapteze la celălalt, e pur şi simplu o coincidenţă de itinerarii, de obsesii, de viziuni. L’homme dans le cercle, în versiunea carte de artă, cuprinde cinci capitole, după cinci personaje ale Omului (din cerc, cu calul, cu mărul, cu gîndacul şi la oglindă), decupate din arhitectura modulară a Teatrului descompus mai sus citat. Ceea ce e oarecum insolit aici este intervenţia dramaturgului, care nu se sfieşte să pună mîna pe peniţă sau, în alt volum de versuri, Securi decapitate, să se apuce pur şi simplu de gravură (nu sînt puţini scriitorii tentaţi de creioan