Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta reînvie fantoma unei lozinci: "Nu ne explorăm ţara!"

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 8 decembrie 2013 ·

Nu ştiu să spun, cu mâna pe inimă, dacă e bine sau e rău să se extragă gaze de şist din solul românesc. Nimic din ce am citit şi văzut pe internet nu m-a convins să fiu de o parte sau alta, sută la sută. Caut, în continuare, să mă bazez pe logică şi pe probe, ca un jurnalist de investigaţie.

Informaţiile despre ce se întâmplă la Pungeşti curg şi curg, din ambele tabere, şi cea pro şi cea anti explorarea gazelor de şist de către compania americană Chevron. Iar omisiunile şi deformările manipulatoare ale unor grupuri de interese aduc un prejudiciu major României. Cum credeţi că ne văd europenii şi americanii după ce află că reprezentanţii unei firme private (Chevron), pe un teren privat, cu autorizarea garantată de Guvernul României au fost atacaţi, iar forţele de ordine nu au putut să-i apere? Posibilii investitori, cu siguranţă, vor considera că nu e oportun să-şi facă în România o afacere atâta vreme cât nimeni nu le garantează securitatea.

Premierul Ponta tace, nu a ieşit cu nicio declaraţie fermă prin care să se angajeze că apără legalitatea şi interesele economice ale ţării. Ştiu, ar fi sărit imediat dacă preşedintele Băsescu ieşea şi-i bătea obrazul că a autorizat lucrările de explorare ale americanilor de la Chevron, iar acum lasă oamenii să-i alunge cu pietre. Făcea turul televiziunilor şi ni-l zugravea în toate culorile pe "cucul de la Cotroceni". Nu cred că ar fi atras atenţia că explorarea de la Pungeşti reprezintă un test pentru România, că nu pot decide 200 de oameni peste ce a avizat Guvernul, că se încalcă legile şi că se agaţă în cui interesul ţării de a căuta noi resurse pentru a nu mai depinde de gazele ruseşti. Nu l-ar fi lăsat deoparte pe Traian Băsescu ca să explice românilor că, dacă americanii găsesc acolo petrol sau gaze de şist, nu înseamnă că de a doua zi începe o acţiune de distrugere a mediului.

Victor Ponta ar fi trebuit să

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului în perioada următoare

Ziua Constanta acum o ora
Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 9-13 mai 2024 Joi, 9 mai, - va face parte din soborul de arhierei care va oficia Sfânta Liturghie de hram la Catedrala episcopală „Învierea Domnului” şi „Sf. M. Mc. Gheorghe” din municipi

Directorul Institutului Balș, unde este internat Florin Piersic: Nu se discută acum despre o infecţie care să îi pună viaţa în pericol

HotNews acum 2 ore
​Adrian Marinescu, ​directorul medical al Institutului „Matei Balş”, spital în care este internat Florin Piersic, a declarat, miercuri, că nu se discută la acest moment despre o infecţie care să îi pună actorului viaţa în pericol. Amintim că Florin

Ministerul Energiei: Preţurile facturilor la gaze şi electricitate, mai mici faţă de preţurile plafonate

Mediafax acum 2 ore
Preţurile facturilor la gaze naturale au scăzut în luna aprilie cu 25%, iar cele la electricitate cu 15% faţă de preţurile maximale plafonate, potrivit Ministerului Energiei. „Au fost emise primele facturi pe luna aprilie la gaze şi energie electric

Cod galben de viituri pe râuri din 17 judeţe

Mediafax acum 6 ore
Specialiştii INHGA au instituit Codul galben începând de miercuri, de la ora 12.00, până joi la ora 8.00. Astfel, vor fi afectate anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Săla

Ciolacu, despre datoria publică de peste 52%: De la guvernarea domnului Cîţu

Mediafax acum 3 ore
Nivelul mare al datoriei publice este cauzat de guvernarea Cîţu, afirmă premierul Marcel Ciolacu. El spune că „în decursul acestui an, datoria publică va scădea la 48-49%”.

Măsura PSD de plafonare dă rezultate, prețul gazelor s-a ieftinit cu 20% în ultima lună

Ziua News acum o ora
Luna aprilie a înregistrat o scădere record de 20% a pretului final la gaze. Conform sumelor facturate de cel mai mare producător de gaze din România, Engie, pentru luna aprilie prețul final a fost de 0,23 lei/kWh, cu 20% mai mici față de luna marti

Primăria Capitalei, dată în judecată. Instituția, acuzată că a retrocedat abuziv 12 hectare de pădure urbană din Parcul IOR

Ziare.com acum 2 ore
Asociaţia Grupul de Iniţiativă Civică IOR-Titan a anunțat miercuri, 8 mai, că a dat în judecată Primăria Capitalei pentru a recupera 12 hectare de pădure urbană din Parcul IOR despre care afirmă că au fost retrocedate ”în mod abuziv” în mai 2005. ”A

Oligarhul ucrainean Igor Kolomoiski, investigat pentru comandarea unui asasinat / El a jucat un rol cheie în ascensiunea actualului preşedinte Volodimir Zelenski

G4Media acum o ora
Procuratura ucraineană a anunţat miercuri investigarea unui „faimos om de afaceri”, acuzat deja de alte delicte, pentru comandarea unei crime ce urma să fie comisă de un grup de asasini plătiţi, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres. Comunicatul

Cauzele șomajului de lungă durată în România: deficitul de competențe și munca la negru - raport UE

HotNews acum 35 minute
Factorii care explică şomajul de lungă durată în România includ deficitul de competenţe şi o pondere semnificativă a muncii la negru, care era estimată la 1,4 milioane de persoane, arată o analiză de ţară a Comisiei Europene publicată miercuri, info

Extrema dreaptă germană face "propagandă pentru Putin şi spionaj pentru Rusia", acuză Ursula von der Leyen cu o lună înainte de alegerile europene

Ziare.com acum 59 minute
Cu o lună înainte de alegerile europene, Ursula von der Leyen, aduce acuzații grave extremei drepte germane, susținând că face "propagandă pentru Putin" şi "spionaj pentru Rusia", relatează AFP. La congresul de la Berlin al formaţiunii Uniunea Creşt

Vremea

București
acum

18°
mie.

15°/19°
joi

12°/18°
vin.

10°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

17°
mie.

10°/17°
joi

10°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

9°/21°
Constanta
acum

14°
mie.

13°/17°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

13°/16°
joi

8°/12°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

20°
mie.

13°/21°
joi

11°/17°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/21°