Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cu calm, despre normalitate

Publicat in Observator Cultural, vineri 3 iunie 2011 ·

Cu mai puține scîntei decît ar fi așteptat mulți dintre cei prezenți la Ateneu, cu mai mulți spectatori decît ar fi îngăduit ploaia și vremea neguroasă și cu o cordialitate care nu lasă loc de maliții, Nicolae Manolescu și Dorin Tudoran au stat de vorbă despre istoria recentă a României și despre cota de normalitate pe care aceasta a generat-o. Un ideal pierdut: normalitatea, titlul celei de a treia conferințe găzduite de Ateneul Român, n-a adus nici poziții în răspăr și nici noi și zguduitoare contestări: cum subiectul principal a fost cel al dosarelor, al asumării trecutului și al eforturilor de a regla ceea ce îndeobște definim drept normal, pornind de la necesitatea de a cunoaște istoria, dialogul a fost unul consensual, chiar dacă tonul n-a fost tocmai unul seren. Definițiile normalității în accepțiunea fiecăruia dintre cei doi parteneri au deschis, cum era și firesc, dialogul. „Am început să acceptăm tot felul de lucruri inacceptabile, dar ne revoltăm în fața a fel de fel de lucruri pasabile, care țin de omenesc. Normalitatea ar fi tocmai puterea de a ține balanța între ceea ce e de acceptat și ceea ce e de neacceptat“ e varianta lui Dorin Tudoran, în timp ce, pentruNicolae Manolescu, normal ar fica omul potrivit să se găsească la locul potrivit. Amîndoi au conchis că la fel de normal ar fi ca instituțiile statului să funcționeze și ca noi toți să încetăm a le mai confunda cu oamenii din spatele lor. Anii ’90 și bunele intenții Preambulul general s-a îngustat către chestiuni precisdelimitate. „Cum ar fi trebuit să începem în ’90?“, și-a întrebat Nicolae Manolescu oaspetele, pentru ca acum să nu ne mai amenințe anormalul? Greu de spus, dar cert e că eroriau apărut, inclusiv din bune intenții. Aici Dorin Tudoran a invocat o replică dată de Andrei Pleșu într-un interviu acordat unei jurnaliste de la Vocea Americii, cînd, întrebat despre soluția pentru un b

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum o ora
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Baraj promovare/menţinere Superligă: FC Botoşani – CS Mioveni 1-0

News.ro acum 2 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia CS Mioveni, în prima manşă a barajului pentru promovare/menţinere în Superligă. Oaspeţii au avut prima ocazie la Botoşani, prin Alexandru Stan, în minutul 7, dar gazdele

Panică în Avrig, județul Sibiu. Autoritățile au transmis mesaje RO-Alert după ce un urs a fost văzut pe străzile orașului

Ziare.com acum 2 ore
A fost panică în oraşul Avrig, vineri seară, 17 mai, după ce la 112 a fost anunțat că un urs se plimbă prin oraș. Autorităţile sibiene au transmis, imediat, un mesaj RO-Alert. "În această seară în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a f

De ce s-a răsturnat avionul AN 2 pe un câmp de lângă Buzău. Detalii din anchetă VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
Au apărut noi informații în ce privește răsturnarea avionului Antonov AN 2 pe câmpul din Buzău, a anunţat Aeroclubul României. Aeronava AN-2 implicată vineri dimineaţă, 17 mai, în incidentul de la Buzău a capotat în timpul rulajului pe aerodrom, dup

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza

HotNews acum o ora
Armata israeliană a recuperat trupurile a trei ostatici din Fâșia Gaza, au anunţat vineri Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC și News.ro. Shani Louk, o tânără în vârstă de 23 de ani, cu cetățenie germano-israeliană, a fost ucisă de Ham

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum 3 ore
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

Accident grav cu 8 persoane implicate, pe DN 22 în Tulcea. Doi copii transportați de urgență la spital

Ziare.com acum 5 ore
Grav accident rutier produs vineri, 17 mai, pe DN 22, în judeţul Tulcea. Opt persoane și două vehicule au fost implicate în coliziune. Doi copii – de 2 şi 4 ani - şi părinţii acestora au fost transportaţi la spital. Centrul Infotrafic din Inspectora

Serbia: Nouă răniți în coliziunea a două trenuri la Belgrad

HotNews acum 2 ore
Nouă persoane au fost rănite vineri când un tren de marfă s-a ciocnit cu un tren de pasageri într-un tunel din Belgrad, a anunțat ministrul de interne Ivica Dacic, citat de AFP. Tren din Serbia ce atinge 200 kmhFoto: Shutterstock „Douăzeci și cinci

Vremea

București
acum

13°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
lun.

13°/21°
mar.

12°/25°
Iasi
acum

14°
sâm.

10°/16°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/24°
Constanta
acum

sâm.

9°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

10°/20°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

16°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/27°
lun.

16°/26°
mar.

15°/25°