Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cine a profitat de amânare meciului Craiova - Steaua?

Publicat in Pro Sport, joi 24 februarie 2011 ·

Programat iniţial să se dispute la finele lui 2010, derby-ulUniversitatea - Steaua a fost amânat pentru primăvara acestui an.Decizia luată atunci a părut că-i încântă pe olteni, care nu seaflau într-o postură tocmai confortabilă.

Două luni mai târziu însă, situaţia pare şi mai îngrijorătoarepentru Craiova. În această perioadă, Ştiinţa a trecut prinfrământări teribile, s-a despărţit de Victor Piţurcă şi a pierdut omulţime de jucători importanţi, în timp ce la Steaua singura marepierdere faţă de anul trecut este Bogdan Stancu. Patronul Craiovei,Adrian Mititelu, este convins însă că amânarea cu două luni ameciului a fost în avantajul echipei sale. "Îmi pare bine că nu s-ajucat cu Steaua în iarnă. Acum avem o şansă. Va fi un meci greu,dar atunci ne băteau, echipa căzuse fizic, Piţurcă făceaexperimente după experimente şi nu mai nimerea nimic", este depărere Mititelu.

Paradoxal, dacă s-ar fi jucat în 2010, meciul Universitatea- Steauas-ar fi desfăşurat în condiţii meteo impecabile! Acum terenul va figreu, pentru că la Craiova a nins 48 de ore în continuu

Dezavantajele amânării pentruCraiova:

- s-a despărţit de Victor Piţurcă (foto)

- a pierdut nu mai puţin de nouă jucători, toţi importanţi

- desele scandaluri şi incertitudinea privind viitorul echipeiafectează moralul jucătorilor

- pentru prima dată după mult timp, Ştiinţa va alinia o echipă nouădupă pauza competiţională, iar lipsa omogenităţii ar putea creaprobleme.

- după toate probabilităţile, Ştiinţa nu va avea parte de acelaşisprijin din partea suporterilor, o parte a fanilor aflându-se acumîn conflict deschis cu Adrian Mititelu

Avantajele amânării pentruCraiova:

- a fost readus Nicolo Napoli, tehnician care a avut cele mai bunerezultate cu Ştiinţa în "era Mititelu" şi pe care suporterii l-auîndrăgit

- Steaua a rămas între

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum o ora
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

VIDEO SuperLiga: FC U Craiova 1948, victorie mare cu Universitatea Cluj

HotNews acum 33 minute
FC U Craiova 1948 continuă lupta pentru salvarea de la retrogradare, după ce s-a impus cu scorul de 3-2 în duelul cu Universitatea Cluj, în etapa cu numărul 7 a play-out-ului SuperLigii României. Jucatorii echipei U Craiova 1948Foto: Anca Tepei / Sh

CORESPONDENȚĂ DIN SZEGED Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen, campioane europene: „Suntem fericite!”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen și-au completat la Szeged palmaresul cu titlul european obținut în proba de dublu vâsle categorie ușoară, ele având în istoria lor comună două titluri mondiale.

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 7 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Şeful organizaţiei USR Iaşi, Flilip Havârneanu, anunţă că a depus plângere la CNCD împotriva premierul Marcel Ciolacu pentru „discriminarea moldovenilor”

News.ro acum 2 ore
Liderul filialei municipale Iaşi a USR, deputatul Filip Havârneanu, a anunţat că a depus plângere la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) împotriva premierului Marcel Ciolacu, pentru afirmaţiile acestuia la adresa Moldovei.

Un deputat de extremă dreapta din Finlanda, suspectat de tiruri în faţa unui club de noapte la Helskinki. Timo Vornanen, un fost poliţist, care spune că-i place să vâneze în timpul liber, arestat de poliţie, scrie presa finlandeză

News.ro acum o ora
Un deputat din cadrul Partidului Finlandezilor (extremă dreapta) este suspectat de implicare într-un incident cu arme de foc, vineri seara, la Helsinki, anunţă un reprezentant al formaţiunii, relatează AFP. ”Un deputat din partidul nostru a fost imp

Sorana Cîrstea, învinsă de Iga Swiatek cu 6-1, 6-1, în turul trei la Madrid

News.ro acum 6 ore
Sorana Cîrstea, numărul 30 mondial şi favorită 27, a fost învinsă, sâmbătă, de liderul mondial Iga Swiatek, în turul trei la Madrid. Cîrstea a fost învinsă, scor 6-1, 6-1, după o oră şi 17 minute. Prin prezenţa în turul trei, Sorana Cîrstea şi-a asi

Ce nu ai voie să faci în Duminica de Florii 2024. Tradiții și obiceiuri

Cancan acum 5 ore
În acest an, creștinii ortodocși sărbătoresc Duminica Floriilor pe data de 28 aprilie 2024. Intrarea lui Hristos în Ierusalim este celebrată cu exact o săptămână înainte de Învierea Domnului. Această sărbătoare este asociată cu numeroase tradiții, c

Ce suspans! Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat cu emoții la JO 2024

Gazeta Sporturilor acum 17 minute
Articol de Oana Duşmănescu - Publicat sambata, 27 aprilie 2024, 19:06 / Actualizat sambata, 27 aprilie 2024 19:46 Mălina Călugăreanu (27 de ani) s-a calificat azi la Jocurile Olimpice 2024, câștigând turneul „6 Tickets to Paris” de la Differdange (L

Motivul pentru care un bărbat a fost reținut în Iași la puțin timp după ce a fost eliberat din închisoare

HotNews acum o ora
Un bărbat a fost reținut de polițiștii din Iași la scurtă vreme după ce a fost eliberat din închisoare după a fost prins în flagrant în timp ce deţinea şi transporta heroină. Persoană arestatăFoto: Jochen Tack / Alamy / Alamy / Profimedia Potrivit D

Vremea

București
acum

20°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

18°
sâm.

7°/20°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

14°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

7°/17°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

20°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°