Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Supravieţuitorii din avionul blestemat

Publicat in Adevarul, marți 6 iulie 2010 · ·

Doi militari, Marian Marin şi Paul Adochiei, au încercat să-şi salveze colegii aflaţi în avionul prăbuşit în flăcări la Tuzla. Mai mulţi militari de la baza Tuzla care se aflau la capătul pistei de decolare au văzut pe viu groaznicul accident.

Generalul de flotilă Victor Strâmbeanu a declarat, la locul tragediei, că a existat un erou mulţumită căruia au existat şi supravieţuitori ai acestei tragedii. Numele celui care a reuşit să-i salveze pe Marius Nazare, Daniel Bâlsanu şi Liviu Antim (între timp decedat) este Marian Marin, şef al Comandamentului de scafandri din cadrul Forţelor Navale. El este cel care ar fi reuşit să îi scoată pe răniţi din zona tragediei, departe de flăcările şi exploziile de care era cuprins avionul.

Constanţa: Misterul continuă în cazul presupusului erou de la Tuzla

„Este drept că au existat doi militari care au încercat să intervină, Marian Marin şi Paul Adochiei, însă nu s-au putut apropia din cauza exploziilor succesive. Au încercat să dea o mână de ajutor", a declarat locotenent-comandorul Mugurel Pascu, purtătorul de cuvânt al Statului Major al Forţelor Navale.

Aviatorii căzuţi la Tuzla au ajuns acasă

Supravieţuitorii

Scafandrul Marius Nazare a scăpat ca prin minune

Marius Nazare (34 de ani), scafandru militar, este primul care a reuşit să scape din aeronava morţii de la Tuzla şi cel mai uşor rănit. A fost o minune că a reuşit să scape, şi doar cu răni uşoare, dintr-un avion cuprins de flăcări.

El îşi dorea să plece în Afganistan. „Daţi-mi apă, că mor!", a rostit rănitul imediat după accident. Apoi a fost luat cu elicopterul şi transportat la Bucureşti. „Este dedicat armatei şi îi place foarte mult ce face. Sunt convins că a reuşit să scape numai datorită faptului că se antrena în permanenţă. Voia să plece în Afganistan", a povestit fratele militarului, Alin Nazare. Supravieţuito

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două case cuprinse de incendiu în Sectorul 2 al Capitalei: o victimă decedată

Mediafax acum 43 minute
UPDATE ISU Bucureşti - Ilfov transmite că în urma verificărilor efectuate în spaţiile interioare, a fost extrasă o victimă decedată. În acest moment incendiul este localizat, se lucrează la decopertare în vederea lichidării focarelor rămase. Ştirea

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

Sindicaliștii din Poliția Locală protestează în fața Guvernului pentru că nu primesc sporuri de muncă în weekend și sărbători legale

Ziare.com acum o ora
Poliţiştii locali vor protesta, miercuri, 8 mai, în faţa Guvernului, având mai multe solicitări de natură financiară, dar şi modificarea prevederilor O.U.G. nr. 63/2010, în sensul înlocuirii sintagmei 1 post / 1000 locuitori/ cu 1 poliţist local /10

Institutul Naţional de Hidrologie a emis cod galben de inundaţii pe mai multe râuri din 12 judeţe, pentru ziua de marţi

News.ro acum 12 minute
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marţi, o atenţionare cod galben de inundaţii care este În vigoare până la miezul nopţii pe râuri din patru bazine hidrografice de pe e raza a 12 judeţe. Astfel, marţi, între o

UPDATE- Vladimir Putin a preluat pentru a cincea oară funcţia de preşedinte al Federaţiei Ruse. Ceremonia de învestire a început pe lapoviţă. Putin a depus jurământul şi apoi a promis că Rusia va trece „cu onoare” prin „perioada dificilă, de etapă” - FOTO

News.ro acum o ora
Vladimir Putin a preluat marţi funcţia de preşedinte al Rusiei pentru a cincea oară, ceremonia solemnă având loc la Kremlin la ora prânzului, iar în alocuţiunea rostită imediat după învestire liderul rus, aflat la putere de un sfert de secol, a făcu

Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, calificaţi la Jocurile Olimpice

Gazeta Sporturilor acum o ora
Jucătorii de tenis de masă Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris.

Un bărbat a fost prins în timp ce încerca să introducă diverse droguri la festivalul Sunwaves din Mamaia, pentru a le vinde

News.ro acum o ora
Un bărbat a fost prins de poliţiştii constănţeni în timp ce încerca să introducă diverse droguri la Festivalul Sunwaves din Mamaia, pentru a le vinde.

"Suntem un popor unit şi mare şi împreună vom depăşi toate obstacolele". Putin a depus jurământul pentru al cincilea mandat de preşedinte

Wall-Street.ro acum 21 minute
Vladimir Putin a depus jurământul pentru al cincilea mandat de preşedinte al Federaţiei Ruse, cu o durată de şase ani, într-o ceremonie boicotată de SUA şi de multe ţări ale Uniunii Europene din cauza războiului din Ucraina, informează Reuters şi AF

Ministerul britanic al Apărării, ţinta unui atac cibernetic de amploare

Adevarul acum 18 minute
Ministerul britanic al Apărării a fost ţinta unui atac cibernetic de mare amploare, în spatele căruia, s-ar afla China, potrivit Sky News.

HUNEDOARA. Tânăr înjunghiat și lăsat să agonizeze pe stradă, în Vulcan

Gandul acum o ora
Incident șocant petrecut în orașul Vulcan, din județul Hunedoara. Un tânăr este în stare critică la spital după ce a fost înjunghiat în zona inimii și lăsat să agonizeze pe o stradă din localitate. Între timp, atacatorul a fost reținut de oamenii le

Vremea

București
acum

27°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/21°
Iasi
acum

25°
mar.

13°/26°
mie.

8°/16°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

24°
mar.

12°/24°
mie.

12°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

13°/20°
mie.

10°/15°
joi

8°/13°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

22°
mar.

14°/23°
mie.

12°/19°
joi

11°/18°
vin.

10°/20°