Foto: Cristian Crisbăşan „Când ne-am dus prima oară peste ruşi”, ne povestea bunicul, „şi i-am împins afară din Basarabia, în timpul retragerii au distrus tot în urma lor, fără să le pese de oameni. Le-au luat toate proviziile, animalele – au furat tot, au dat foc şi au distrus fântânile. Oamenii pur şi simplu mureau de foame şi de sete. Armata română a adus trenuri întregi de alimente pentru ei. Am împărţit şi eu mâncare la oameni. Copiii sufereau cumplit. De ei îmi era cel mai milă... Sovieticii erau nişte nenorociţi!”
La scurt timp după lăsarea la vatră, după 23 august 1944, într-o zi de toamnă, în faţa casei bunicului meu a oprit o maşină de teren sovietică din care au coborât patru soldaţi ruşi şi un comisar politic. Erau toţi beţi. Sub ameninţarea armelor, au adunat toată familia în sufragerie şi au jefuit tot ce se putea. Ce n-au putut lua, au distrus. Apoi, au luat-o pe slujnica familiei, o fată tânără, au dus-o în pod şi au violat-o pe rând, mai mult de o oră. Când au terminat, fata a luat-o razna şi a fugit din casă goală, pe stradă, în râsetele ruşilor. Nu a mai văzut-o nimeni niciodată.
Deşi a scăpat neatins după patru ani de război, bunicul meu şi-a pierdut după câţiva ani degetul arătător de la mâna dreaptă într-un accident de muncă în timp ce lucra în fabrică, la un strung. Toată viaţa lui a ascultat noaptea, în secret, pe întuneric şi cu urechea lipită de radio, emisiunile în limba română de la Europa Liberă, Vocea Americii şi BBC. Nu a fost niciodată membru de partid. A refuzat cu încăpăţânare să se înscrie şi l-au lăsat în pace, pentru că era un excelent profesionist în meseria lui şi aveau nevoie de el. Le spunea mereu că are prea multă treabă şi n-are timp de politică. S-a născut pe 19 decembrie 1908 şi a murit pe 21 decembrie 2007, la trei zile după ce împlinise 99 de ani.
28. Până în Ziua Z (Debarcarea din Normandia), germ
