Zeci de mureşeni învaţă paşii de dans alături de instructorul Kiraly Ferenc, în cadrul clubului „King Salsa”. Acesta are răbdare cu fiecare cursant în parte şi explică în detaliu toate mişcările pe care le face.
Deşi lucrează ca inginer de instalaţii, Kiraly Ferenc nu şi-ar putea închipui viaţa fără muzică şi dans. Pasiunea sa pentru dans a început în timpul facultăţii, când s-a prezentat pentru prima oară la un curs de specialitate.
„Ca orice student, credeam că dacă ştiu să dansez voi cunoaşte mai multe fete. Eram la Ploieşti la Facultatea de Petrol şi Gaze şi m-am înscris în trupa de dans „Majestic” a Teatrului Toma Caragiu. Aveam repetiţii la Casa de Cultură a Studenţilor şi participam la concursuri prin întreaga ţară. Eram foarte bine pregătiţi, iar rezultatele pe care le-am obţinut erau foarte bune”, spune Kiraly Ferenc.
De la primul curs, Kiraly Ferenc a fost cuprins de „febra dansului” şi a continuat să se pregătească. „Am făcut patru ani de dans modern, iar după absolvirea facultăţii m-am întors acasă la Târgu-Mureş. Primul lucru pe care l-am făcut însă a fost să mă înscriu din nou într-o trupă”, spune Kiraly Ferenc. Mureşeanul s-a înscris în trupa de dans modern şi sportiv a clubului Atlantic, unde a continuat să exerseze încă trei ani. „Am făcut apoi o pauză pentru că partenera mea a renunţat şi eu nu mai aveam cu cine dansa”, povesteşte mureşeanul.
Nici o zi fără salsa
Kiraly Ferenc n-a putut sta însă prea mult departe de dans, aşa că atunci când a apărut în oraş prima şcoală de salsa a fost printre primii care s-au înscris la cursuri. „Era prima oară când dansam salsa, dar m-a fascinat de la început, fiindcă e unul dintre cele mai interesante şi senzuale dansuri. De doi ani dansez salsa în fiecare zi”, spune Kiraly Ferenc.
Mureşeanul exersează şi acasă, pentru că paşii de salsa se pot combina în multe feluri. „Acest d